Șocant! Pentru că i-a clănțănit telefonul, proprietarul l-a pedepsit cruntCâinii au fost și rămân unele dintre cei mai simpaticie ființe de pe fața pământului. Ele au dovedit de nenumărat ori că sunt animale minunate. Dar unii oameni se nasc fără inimă. Atunci când ființa blănoasă de lângă ei fac o prostioară, aceștia sunt pedepsiți în modul cel mai inuman posibil.Probabil că acest câine nu a fost prea bine dresat, astfel el a făcut greșeala și a mestecat telefonul uni bărbat.Mai exact, această persoană fără suflet a turnat apă fiartă peste el și l-a aruncat în stradă de la etajul al patrulea, relatează wittyfeed.com.Cațelul, în vârstă de șase luni, mai mult mort decat viu, a fost luat de o femeie, care i-a salvat astfel viata. Yan Yingying l-a dus imediat pe Tuffy la veterinar și ulterior, prin intermediul unei Asociații, animalul a fost încredințat lui Emily Drayton.Dupănenumărate intervenții chirurgicale, printre care o grefa de piele, Tuffy face progrese.Tuffy, cum a fost botezat ulterior, a suferit enorm aproape o lună, pana când să poată suporta o grefa de piele. Emily Drayton spune ca nu a vazut în viața ei pe nimeni, om sau animal, cu o asemenea dorință de viață și se bucură că animalul își recapată pe zi ce trece toate facultatile. „A spune ca Tuffy este un luptator ar fi un eufemism”, adăugat femeia
Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…