Din cuprinsul articolului
Soluția supremă pentru depistarea cazurilor de infecţie cu COVID-19. Ei sunt salvarea omenirii!Câinii sunt antrenați să ajute la depistarea noului virus din China care ucis milioane de oameni. Până la găsirea unor aparate care să depisteze pe locacest virus criminal, dresorii de animale propun folosirea câinilor utilitari, mai precis cei de genul celor care sunt antrenaţi să descopere droguri sau unele forme de cancer.Așadar, câinii pot descoperi mirosul celor ce suferă de malarie. Iar următoarea provocare instructorilor şi savanţilor este să instruiască aceste animale să depisteze persoanele infectate cu Covid-19, scrie Pro TV.
„Modul în care vom face acest lucru este prin colectarea măştilor faciale purtate. Le vom cere oamenilor să poarte aceste măşti pentru câteva ore iar apoi le vom aduna cu grijă. O altă cale este de a pune oamenii să poarte ciorapi de nylon. Sună un pic ciudat, dar ştim din experienţa de până acum că aceasta este o cale destul de bună de a aduna mirosurile de la oameni iar acesta este un mod facil de a o face.”, a declarat Steve Lindsay, profesor.Dacă testele dau rezultate, aceşti câini special antrenaţi ar putea fi folosiţi în primă fază pe aeroporturi, unde sunt deja astfel de patrupede care adulmecă drogurile. Cu ajutorul lor ar putea fi relansată industria aviatică şi, mai apoi, întreaga economie.
Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…