Am fost contactaţi de o doamnă pe nume Doina, cetăţean român stabilit în Germania. Cu glasul tremurând femeia, care are onorabila vârstă de 70 de ani, ne-a cerut disperată ajutorul, nouă, celor din comunitatea Animal Zoo!Iată ce s-a întâmplat:„Am venit în România într-o scurtă vizită. Pe perioada şederii în ţară am tot trecut pe lângă un sediu păzit de un bărbat. Am văzut că acest om e mereu în stare de ebrietate şi, pe lângă atitudinea nefirească a sa, omul ţinea într-un ţarc improvizat doi căţei. Stăteau pur şi simplu pe pământ, fără posibilitatea de a se adăposti de vânt sau de ploaie, iar hrana, care consta în nişte resturi de pâine uscată şi fâşii de plastic de la salam, era tăvălită în noroi”, ne-a povestit femeia plângând. „Sunt femeie bătrână, nu mai am mult de trăit”, adaugă ea. „Nu am putut să trec nepăsătoare şi am stat de vorbă cu acest individ. I-am dat mulţi bani, în speranţa că le va lua mâncare, cerându-i expres, de fapt, ca de acei bani să le ia mâncare, nu gunoaie. Dar omul i-a băut”, a explicat doamna Doina. „Beţivul” a ştiut să profite de bunătatea unei bunicuţe în vârstă de 70 de ani Din păcate, bărbatul a ştiut să profite de situaţie, văzând că doamna are un accent străin şi mai ales de faptul că e în vârstă. „Mi-a cerut bani mereu, iar eu i-am dat. I-am dat euro şi cred că asta l-a atras şi mai tare. După câteva zile l-am rugat să-mi dea mie cei doi câini. Nu a vrut. Nu s-a lăsat înduplecat până când nu i-am dat o sumă mare de bani. Pur şi simplu nu puteam să dorm noaptea de grija acelor suflete”, femeia menţionează şi că imaginile pe care le-a văzut în acea curte ar fi dat coşmaruri oricărui iubitor de animale. A urmat „o tragedie” „Am reuşit să iau căţeluşa de la paznic. Am cumpărat o lesă dintr-un mall, o lesă comunistă, pot spune. Am pus-o căţeluşei şi am plecat cu ea la Facultatea de Medicină Veterinară. Pe 27 septembrie, ora 09.00, când am intrat în curtea sediului, micuţa s-a speriat foarte tare, s-a smucit din lesă şi a reuşit să-şi scoată zgarda şi să fugă! Am alergat după ea, dar nu s-a oprit. Chiar a sărit în faţa maşinilor şi a fost la un pas să fie călcată! Am crezut că mor în acel moment. Am căutat-o cel puţin o oră pe la parcul Operei şi în împrejurimi, dar nici urmă de ea. Vă rog mult să mă ajutaţi să o găsesc! Nu pot să accept că acum e pe străzi… Nu am o poză cu ea, dar vă pot pune la dispoziţie o poză cu un câine care asemănător. Sunt disperată şi vă rog din tot sufletul să mă ajutaţi să o găsesc!”, a încheiat doamna Doina. Aşadar, la rugămintea acestei doamne, postăm următorul anunţ:
„S-A PIERDUT căţeluşă metis, de talie medie, cu vârsta de aproximativ 5 ani, albă cu pete maro, urechi maro clăpăuge, în zona Splaiul Independenţei – Parcul Operei – Facultatea de Medicină Veterinară. S-a pierdut în ziua de 27 septembrie 2013, ora 09.00 dimineaţa.
Căţeluşa provenea din zona Palatului Cotroceni!
Dacă aveţi informaţii vă rugăm să ne sunaţi la 0725.83.11.78 sau să ne contactaţi pe e-mail la mx4037@yahoo.com”
Când vă gândiți la animale mortale, este posibil să vă gândiți imediat la creaturi precum…
Sensibilitatea câinilor este o trăsătură prețioasă pentru mulți stăpâni. Acești câini prezintă adesea o inteligență…
După divorț, ce se întâmplă cu pisicile familiei? O instanță a stabilit un program de…
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din Hunedoara investighează un caz de transport ilegal de animale…
Câinele robot numit „Spot”, creat de Boston Dynamics, este cel mai recent instrument din arsenalul…
Înainte de a trata pielea uscată a câinelui dumneavoastră, trebuie să determinați cauza principală. Dacă…