Stiati ca

Știai că majoritatea pisicilor au intoleranță la lactoză? Află și alte curiozități specifice micilor feline

Știai că majoritatea pisicilor au intoleranță la lactoză? Află și alte curiozități specifice micilor feline. Iubitorii de pisici ştiu că, practic, nu există două feline la fel, ele continuând să ne uimească, zi de zi cu particularităţile lor. 

Iată, în cele ce urmează, alte curiozități despre pisici pe care poate unele le ştiaţi şi care vă vor ajuta să le înţelegeţi mai bine.

Chiar şi pentru cei care au avut ani de zile o pisică sau mai multe acasă, există lucruri încă necunoscute atât despre feline.

  • Spre deosebire de noi, pisicile nu simt gustul dulce – ceea ce probabil explică şi faptul că nu prea sunt atrase de el.
  • Torsul pisicilor are uneori puteri vindecătoare nu doar pentru oameni, dar şi pentru ele însele. Pisicile domestice torc la o frecvenţă între 25 şi 150 Hz, ceea ce poate ajuta la vindecarea oaselor şi muşchilor.
  • Pisicile tărcate, de culoare portocalie, au pistrui în jurul gurii şi pe pleoape.
  • Știați că pisicile miaună doar pentru a comunica cu oamenii, nu şi între ele, cu excepţia interacţiunilor între mamă şi puii ei şi a împerecherii.
  • Cea mai longevivă pisică a trăit 38 de ani şi 3 zile, era în statul Texas, Statele Unite ale Americii, şi a fost înscrisă în Cartea Recordurilor.
  • Deşi multă lume crede că pisicile trebuie să bea lapte, în realitate cele mai multe dintre ele au intoleranţă la lactoză.
  • Creierul pisicilor are aproape de două ori mai mulţi neuroni decât cel al câinilor. Pisicile au circa 300 milioane de neuroni, iar câinii în jur de 160 de milioane.
  • O pisică poate sări 2,4 m dintr-o singură mişcare!
  • Mirosul este cel mai puternic simţ al pisicilor, de 14 ori mai dezvoltat decât al nostru.
  • Pisicile transpiră doar prin pernuţe.
  • Pisicile îşi mişcă maxilarul doar sus-jos, nu şi în lateral, ca oamenii.
  • O pisică îşi poate roti urechile la 180 de grade, pentru aceste mişcări folosind 32 de muşchi.
  • Pisicile îşi petrec aproape 70% din viaţă dormind.
  • Nasul pisicii este unic, precum amprentele degetelor noastre.
  • Știați că pisicile au trei pleoape la ochi.
  • În Egiptul Antic, stăpânii caselor ale căror pisici mureau îşi rădeau sprâncenele, pentru a-şi arăta suferinţa.
  • Pisicile nu se vor lupta pentru a-şi arăta statutul superior, ci doar pentru teritoriu. În exterior, pisicile vor face totul pentru a se evita şi a preveni un conflict.
  • Spre deosebire de majoritatea oamenilor, pisicile sunt stângace. Studiile arată că lăbuţa lor stângă din faţă este cea dominantă.
  • Pisicile sunt foarte curate: între 30 şi 50% din timpul zilnic îl petrec făcându-şi toaleta.
  • Scheletul unei pisici are 244 de oase (oamenii au 206), 60 fiind vertebre, dintre care 20 sunt localizate în coadă.

Recent Posts

Zece lucruri interesante pe care nu le știi despre câinele tău!

Te-ai întrebat vreodată ce gândește câinele tău? Ce ți-ar spune dacă ar putea vorbi? Să…

16 ore ago

Proiect de lege: sterilizarea obligatorie tuturor pisicilor

Proiect de lege: Sterilizarea obligatorie pentru pisici de rasă comună, cu sau fără stăpân. Această…

18 ore ago

Ai animale de companie și locuiești la bloc? Trebuie să faci acest lucru sau riști o amendă usturătoare

Ai animale de companie și locuiești la bloc? Legislația privind animalele de companie în apartamente…

19 ore ago

Capela câinilor: biserica simbol al iubirii necondiționate față de animale

Stephen Huneck, un artist american pasionat de câini și de sculptură, a creat un loc…

20 de ore ago

Japonezii se roagă pentru câinii-roboți

În Japonia, relația specială dintre oameni și câinii robotici evidențiază o tendință unică, rezultată atât…

21 de ore ago

Descoperire uimitoare în arheologie: mumia unui pui de pisică cu dinți-sabie

Un pui mumificat din era glaciară din Siberia este prima mumie cunoscută a unei pisici…

2 zile ago

Parteneri