Categories: Stiati ca

Știi că unele rase de câini sunt denumite după o persoană?

Ați avut curiozitate să vă aflați de unde și-au căpătat denumirea rasele de căini?

În cazul unora dintre ele, este foarte simplu. Spre exemplu, Ogarul Afgan a fost denumit după țara sa de origine, Afganistan. Alte rase, precum Bulldog-ul a fost denumit după sarcina pe care o avea de îndeplinit, și anume să încolțească taurii. Ciobănescul Australian, Ciobanescul mioritic sunt și mai logice! Numele rasei ne indică locul de unde provine, dar și serviciul la care este folosit.

Hai să urmărim puțin istoria și originea unora dintre cele mai interesante rase de câini, cele cu nume de…  oameni ca indivizi distincți.  Oamenii după care au fost botezate rasele de câini făceau parte din structura economico-socială a societății,  iubiți sau detestați, au dat numele lor unor rasele de câini cu sunt încă foarte iubite.

Gordon Setter, o varietate a rasei Setter Irlandez, și-a primit numele în secolul al XVII-lea tocmai de la castelul Gordon, unde rasa a fost dezvoltată de al patrulea duce de Gordon, apoi menținută de al șaselea, din 1835. Câinii din această rasă au părul negru cu pete cafenii și au fost crescuți și dezvoltați pentru lucrul în teren.

Boykin Spaniel este o rasă de câini de talie medie, numită astfel după crescătorul orginal L. Whitaker “Whit” Boykin. Puțin după 1900, Boykin a adoptat progenitorul rasei, un câine cafeniu, rătăcit, ale cărui gene au fost încrucișate cu specimene din rasele American Water Spaniel, Cocker, Spring Spaniel și Chesapeacke Bay Retriever, creând un rezistent câine de vânatoare. Boykin Spaniel este câinele național în Carolina de Sud, zona principală în care este crescut.

Rasa Plott Hound este unică printre rasele germane. A fost botezată după Georg Plott și familia acestuia, după ce au imigrat în Statele Unite ale Americii, mai precis în Carolina de Nord, cu 5 câini Hanover. După un amestec de gene între cei 5 câini și diferite alte rase, s-a născut câinele Plott, menit să vâneze urși și prădători de talie mare.

Piticii din rasa Cavalier King Charles Spaniel au fost favoriții curților regale din Spania, Franța și Scoția, dar au fost numiți astfel după numele regelui englez, Charles I, al fiului său, Charles al II-lea și cavalerii acestora.

Originară din Germania, rasa Doberman a fost creată de perceptorul Luis Doberman pentru a avea siguranța proprie și a banilor pe care-i transporta. Pentru a da naștere câinelui  inteligent și de încredere pe care-l avea în minte, acesta a încrucișat ciobănești cu păr scurt cu exemplare din rasele Rottweiller, Terrieri cu păr negru și pete cafenii și Pinscheri germani. Rețetei câinelui perfect pentru securitate personală i s-ar fi adăugat și gene de Greyhound și Weimeranar. Primul Doberman Pinscher, după cum este cunoscută rasa astăzi, a fost expus pentru prima oară la o expoziție chinologică, în Erfurt, Germania, în 1897. Recunoașterea oficială a originii germane a venit 3 ani mai târziu.

Câinii Parson Russell și Jack Russell sunt, în esență, aceeași rasă, cu mici diferențe în ceea ce privește dimensiunea.  Istoria rasei începe cu afecțiunea lui Jack Russel, student la Oxford,  pentru un terrier pe nume Trump. Fiind pasionat de vânat vulpi, acesta l-a folosit pe Trump în a crea o varietate nouă, Fox Terrier, cunoscută astăzi pentru pasiunea cu care micuții mustăcioși urmăresc vulpile.

Cine spune că un personaj dintr-o carte nu poate da numele unei rase de câini? Terrierul  Dandie Dinmont a fost numit astfel după opera lui Sir Walter Scott, The Mannering, care a fost publicată în 1814.  Se crede că personajul cărții a fost inspirat din viața fermierului James Davidson, ai cărui câini au fost cunoscuți sub numele de ”cei 6 nemuritori”.

Recent Posts

Fiecare semn astrologic are propriul animal spiritual – află care este al tău

Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…

16 ore ago

Zonkey, animalul hibrid care are o mamă măgăruș și un tată zebră

Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…

17 ore ago

Câinii pot simți furtunile sau schimbările meteorologice?

Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…

18 ore ago

„Tramvaiul Responsabilității” din Iași: un proiect unic în țară dedicat animalelor de companie

Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…

19 ore ago

Afecțiuni la care sunt expuși câinii și pisicile pe timp de iarnă

Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…

20 de ore ago

De ce sunt pisicile atât de obsedate de indicatoarele laser?

Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…

21 de ore ago

Parteneri