Studiu. Copiii mici aleg sau nu să ajute câinii în mod spontan?

O echipă de oameni de știință din Statele Unite au efectuat o nouă cercetare – publicată în revista Human-Animal Interactions – care avut ca scop să arate dacă copiii mici aleg sau nu să ajute câinii în mod spontan în anumite scenarii, anunță pshy.org

Cercetătorii, în cadrul studiului intitulat „Ajută copiii câinii în mod spontan?”, au descoperit că un grup de copii din eșantion, cu vârste cuprinse între doi și trei ani, au fost de două ori mai predispuși să ajute un câine să ajungă la o recompensă sau la o jucărie atunci când animalul se arată interesat decât dacă nu o făcea.

Cercetătorul principal, Dr. Rachna Reddy, cercetător postdoctoral în antropologie evoluționistă la Universitatea Duke, și echipa sa, au constatat, de asemenea, că era mai probabil ca copiii să ajute câinii să obțină obiectele aflate în afara razei de acțiune dacă locuiau deja cu un câine de companie, dacă câinii erau mai vioi și dacă obiectul era o recompensă mai degrabă o jucărie.

Experimentele efectuate cu trei câini prietenoși – Fiona, Henry și Seymour – au avut loc la laboratorul pentru copii al Universității din Michigan între 2015 și 2020 și au făcut parte din cercetarea la care au participat și cercetători de la Universitatea din Michigan și de la Universitatea Stony Brook din New York.

Dr. Reddy, care este, de asemenea, cercetător asociat în cadrul Departamentului de Biologie Evolutivă Umană de la Universitatea Harvard, a declarat: „Aceste constatări susțin ipoteza noastră conform căreia înclinațiile copiilor care se dezvoltă timpuriu pentru atingerea scopurilor și socializare se extind dincolo de oameni și la alte animale”.

Oamenii de știință au recrutat 97 de copii mici (51 de fete și 46 de băieți) cu vârste cuprinse între 20 și 47 de luni din familii din clasa de mijloc din orașul Ann Arbor, Michigan, și din orașele din jur. Majoritatea copiilor erau albi (71%), în timp ce restul s-au identificat ca fiind multirasiali, negri sau afro-americani, latino-americani sau asiatici. Patruzeci și patru de copii aveau câini acasă, iar 53 nu aveau.

S-a arătat că micuții au dat câinilor dulciuri și jucării care nu le erau la îndemână acestora în 50% din toate situațiile în care câinii au încercat să obțină ei înșiși aceste obiecte. În schimb, copiii au oferit câinilor obiecte pe care câinii le-au ignorat de două ori mai puțin, în doar 26% din ocazii.

Dr. Reddy a adăugat: „Din mai multe perspective, înclinațiile copiilor de a îndeplini dorințele și obiectivele câinilor de companie în timpul interacțiunilor din viața reală nu este surprinzătoare.

Cu toate acestea, am observat că, încă de la vârsta de doi ani, copiii se comportă în moduri care arată că nu numai că sunt capabili să citească comportamentul orientat spre un scop al unui alt animal, dar pot și folosesc aceste cunoștințe pentru a ajuta un animal să-și atingă acel scop.”

Dr. Reddy și cercetătorii sugerează că vor fi necesare cercetări viitoare pentru a examina componente psihologice suplimentare ale ajutorului instrumental specific, inclusiv emoțiile care stau la baza motivației copiilor de a ajuta câinii, modul în care aceste motivații, precum și atribuțiile cognitive sunt modelate de cultură și modul în care toate procesele precedente se schimbă pe parcursul dezvoltării.