Studiu: Cum au evoluat câinii care au supraviețuit exploziei de la Cernobîl?

Cu patruzeci de ani în urmă, în aprilie 1986, a avut loc cel mai mare dezastru nuclear al vremii. La zece zile de la explozia reactoarelor 4 și 5 ale centralei nucleare de la Cernobîl, aerul din Europa și până în Statele Unite era încă saturat de cesiu-137, iod-131 și alți radionuclizi.

În mod evident, ecologia regiunii a fost profund modificată, ceea ce a dus la crearea unei zone de excludere de 2600 km pătrați  în jurul dezastrului. Lipsită de ocupanții umani, această zonă extrem de radioactivă continuă totuși să fie locuită de o faună abundentă. Cu ce consecințe asupra animalelor ?

Soarta câinilor vagabonzi din Cernobîl

Până în prezent, efectul radiațiilor din mediul înconjurător a fost studiat doar pe șoarecii locali. Dar niciodată nu a fost efectuat vreun studiu genetic asupra mamiferelor mari. 

O lacună pe care Timothy Mousseau (Universitatea din Carolina de Sud, Columbia, SUA), Elaine Ostrander (NIH, Bethesda, SUA) și echipa lor și-au propus să o umple. După ce au lucrat pe termen lung la genetica și distribuția câinilor vagabonzi din Cernobîl și din proximitatea acestei zone calamitate, cerectătorii au publicat primele rezultate în ediția din 3 martie a revistei Science Advances .

Totul a început în 2017 cu un proiect de cercetare constând în prelevarea de probe de sânge de la câinii vagabonzi din vecinătatea dezastrului. Pe parcursul a doi ani, trei clinici situate în diferite locuri din regiune au colectat 301 de mostre. Una dintre ele se află în apropierea centralei electrice, o zonă ocupată în prezent doar de muncitorii care lucrează la dărâmături.

O alta se află în orașul Cernobîl, la 15 km distanță, în mare parte abandonat. Cea de-a treia se află la 45 km mai departe, în orașul Slavutytch, construit după accidentul nuclear pentru a găzdui populația din Cernobîl și din împrejurimile iradiate.

Și, deși Ministerul ucrainean de Interne a dat ordin, la scurt timp după dezastru, să elimine toate animalele rătăcite sau abandonate pentru a evita contaminarea radioactivă, se pare că au scăpat suficiente animale de la vânători pentru a reconstitui numeroase haite în jurul și în Cernobîl.

Trei populații de câini diferite din punct de vedere genetic

Autorii studiului au efectuat analize genetice asupra acestor trei populații, având în vedere localizarea lor: departe (45 km), aproape (15 km) și chiar în epicentrul exploziei. Două lecții de reținut: așa cum au arătat observațiile anterioare pe animale mici, cu cât acești câini trăiesc mai aproape de fosta centrală, cu atât poartă mai multe urme de iradiere, cum ar fi depozite de cesiu-137 – un radioelement toxic – în organism.

O rată de peste 200 de ori mai mare pentru câinii care se plimbă în apropierea fostei centrale decât pentru cei care trăiesc la zece kilometri distanță, în orașul Cernobîl.

A doua lecție: aceste trei populații se dovedesc a fi diferite din punct de vedere genetic, nu doar de câinii vagabonzi obișnuiți, ci și între ele. Acest lucru nu împiedică animalele să se întâlnească. Analiza ADN-ului le-a dezvăluit cercetătorilor urme de amestecuri ale celor trei populații în fiecare.

Cum au supraviețuit câinii de la Cernobîl

Pentru Christophe Hitte, de la echipa de genetică canină (IGDR, Rennes), acest studiu nu este, evident, decât o primă salvă a cercetătorilor americani: „Acum că au descris perfect zonele de răspândire a câinilor, structura genetică a diferitelor populații, această echipă dispune de un instrument adecvat pentru a merge mai departe și, de exemplu, pentru a analiza efectul radiațiilor asupra acestor populații de-a lungul a treizeci de ani.

Ce a permis acestor linii de câini să reziste? Personal, cred că genele implicate în repararea ADN-ului lor trebuie să fi fost mai eficiente într-o situație ostilă decât la un câine obișnuit care nu va fi supraviețuit” , a declarat cercetătărul Christophe Hitte.

Evident, munca va continua și acesta este doar începutul unui proiect genetic gigantic care îi așteaptă pe cercetători. Cu toate acestea, pentru un om de știință, așa cum este descris de Christophe Hitte, această situație oferă o oportunitate unică: ” O colonie de câini relativ izolați care s-au reprodus timp de 30 de ani într-un astfel de mediu, este un material de elecție pentru un genetician!”, potrivit sciencesetavenir.fr.