Surpriză uriașă pentru un băiat care își pierduse câinele! Videoclip emoționant cu cadoul pregătit de mama sa.
Copilul nu se gândea că își va revedea patrupedul favorit!
Carter Licata, un tânăr din Michigan, SUA, nu a mai găsit-o pe Piper, o frumoasă căţeluşă în vârstă de 2 ani, animalul de companie preferat al familiei. Căutările, din păcate, nu au avut niciun rezultat.
Potrivit thedodo.com, lipsa sa a aruncat întreaga familie într-o mâhnire profundă.
A trimis mesaje disperate pe reţelele de socializare, a contactat vecinii şi grupurile din comunitatea lor locală: April, mama lui Carter, a făcut totul pentru a găsi câinele dispărut.
Dar într-o zi, familia a primit un mesaj pe Facebook de la Genesee County Animal Shelter. Un câine care corespundea descrierii lui Piper a fost lăsat la adăpost de către o persoană care a rămas anonimă. Aşadar, April şi soţul ei au decis să meargă să o ia, dar au păstrat secretul pentru a-i face una una dintre cele mai mari surprize fiului lor.
Videoclipul emoționant de mai sus ne arată legătura specială pe care un câine o are cu stăpânul său și mai ales cu un copil, totul devenind o frumoasă poveste de regăsire între doi prieteni.