”Picăturile de noroc ale unui BURSUC” I VIDEO
”Picăturile de noroc ale unui BURSUC”! Mobilizare pentru salvarea a unui vânător de temut. Internauții au rămas uimiți.Un bursuc ce zăcea mai mult mort decât viu pe marginea unei șosele din Prahova a fost salvat de la moarte sigură de un bărbat.Intervenția salvatorului nu a fost una dificilă, în final, animalul omnivor a ajuns pe mâna medicilor veterinari de la o clinică de specialitate din București, unde a fost preluat de Iulia Mîndru, studentă în anul V la Medicină Veterinară și de cunoscutul medic Ovidiu Roșu. Pentru bursucul în care abia mai licărea viața, a fost o picătură de noroc.”A sunat cineva care l-a găsit pe marginea drumului, în județul Prahova. Spunea că bursucul este inert. În clinică l-a adus un cuplu”, și-a amintit Iulia Mîndru.Bărbatul care a venit cu bursucul rănit este Imre Berlea, în vârstă de 28 de ani. Acesta a povestit cum a decurs operațiunea de salvare cu final fericit:„Ieșisem din Bărăitaru, spre Fulga. Eram cu soția. L-am văzut pe partea dreaptă, lângă carosabil. Inițial nu am știut ce este, am crezut că-i sconcs, dar apoi mi-am zis că nu avem sconcși în România. L-am pus într-o păturică și, în timp ce ne îndreptam către București, soția s-a interesat unde l-am fi putut duce. Așa am ajuns la Fundația Visul Luanei”, a povestit Imre.Pentru cine nu știe, Fundația Visul Luanei este un centru de reabilitate a animalelor situat într-o casă din sectorul 3, pe strada Cezar Bolliac.Medicul Ovidiu Roșu, cel care a pus bazele unei clinici veterinare în care sunt primite toate vieţuitoarele lovite, abordează povestea bursucului internat pe 19 martie:Citește mai mult »”Picăturile de noroc ale unui BURSUC” I VIDEO