Ce spune LĂTRATUL despre starea de SPIRIT a cățelului tău
Ce spune LĂTRATUL despre starea de SPIRIT a cățelului tău! În funcţie de lătratul patrupedului, oamenii îşi pot da seama în ce stare de spirit se află acesta, susţine o echipă de cercetători de la Universitatea Eotvos Lorand din Ungaria.Ce spune lătratul despre starea de spirit. Autorii acestui studiu au comparat vocalizele umane, cu cele canine. Rezultatul lor, pe scurt, a fost că emoţiile pozitive şi cele negative sunt legate de durata şi intensitatea sunetelor emise.
Recunoaşterea stării interioare a altora este esenţială
Tamas Farago, specialist în cadrul acestei Universităţi, a declarat următoarele: “Recunoaşterea stării interioare a altora este esenţială atât pentru a empatiza, cât şi pentru a simţi mila faţă de alţi semeni şi faţă de animale”.Aşadar, când sunt fericiţi, câinii latră scurt, iar când sunt agitaţi sau nervoşi latră îndelung. Daca vreti sa aflați mai multe despre o lege care interzice lătratul câinilor și mieunatul pisicilor între orele la care de obicei oamenii se odihnesc, citiți articolul de mai jos.Amendă pentru lătrat și mieunat ”în afara programului”. Parlamentul regional al provinciei ruse Novosibirsk a adoptat joi în primă lectură o lege care interzice lătratul câinilor și mieunatul pisicilor între orele la care de obicei oamenii se odihnesc, sub sancțiunea unei amenzi pentru stăpânii lor, relatează agenția EFE.
Citește mai mult »Ce spune LĂTRATUL despre starea de SPIRIT a cățelului tău