Din cuprinsul articolului
Țara care are un devotament profund pentru feline. De la Hello Kitty și Doraemon la operele lui Haruki Murakami, Hayao Miyazaki și Yukio Mishima, felinele au fost mult timp o figură cheie în imaginația japoneză, scrie El Pais.
Japonia, țara care are un devotament profund pentru feline
Cu mult înainte ca fotografiile cu pisici să devină virale pe rețelele de socializare, Japonia avea un devotament profund pentru feline, care se reflecta cu mândrie în cultura sa.
De la legende folclorice și filme anime la clasici literari și poezie tradițională, fascinația țării asiatice pentru pisici se extinde și în viața de zi cu zi – statisticile confirmă faptul că pisicile sunt cel mai popular animal de companie din Japonia.
„Cultura pisicii de astăzi a început odată cu creșterea societății de consum în anii 1970 și 1980”, explică criticul literar Kai Nagase, care o menționează pe Hello Kitty, pisica fără gură care rivalizează cu Mickey Mouse în vânzările mondiale de produse licențiate.
Hello Kitty a contribuit la internaționalizarea fenomenului cultural japonez Kawaii, care pune accentul pe drăgălășenie, așa cum se vede în personajele cu caracteristici copilărești, cum ar fi ochii foarte mari și gurile mici.
Doraemon, pisica ronot, a fost numit primul „ambasador al animației” din Japonia
Nagase mărturisește că personajul său fictiv preferat este Doraemon, pisica robot din secolul al XXII-lea, ale cărei povești manga și anime fac parte din copilăria japonezilor de cinci decenii. „Inspirația de a visa pe care am primit-o de la Doraemon este incomensurabilă”, spune criticul, subliniind „puterea moale” atât a lui Doraemon, cât și a lui Hello Kitty.
În 2008, Doraemon a fost numit primul „ambasador al animației” din Japonia, iar în 2017, Kitty a fost numită ambasador special al Anului internațional al dezvoltării durabile a turismului.
Popularitatea lui Doraemon și a lui Kitty contrastează cu obscuritatea predecesorului lor mai cultivat – protagonistul din ”Sunt o pisică” – primul roman al celebrului scriitor Natsume Sōseki (1867-1916), care este citit în mod obișnuit în școlile japoneze.
Pisica lui Soseki – care rămâne fără nume pe tot parcursul povestirii – este un critic tăios al egoismului uman și satirizează, de asemenea, occidentalizarea societății japoneze la sfârșitul secolului al XIX-lea.
„Nu este o poveste despre o pisică, ci o poveste spusă de o pisică. Acest lucru o face unică în literatura japoneză modernă, iar stilul său a influențat multe creații ulterioare”, spune Nagase.
Pisicuțe ar fi ajuns în Japonia din China. Credința ar fi dezvoltat devotamentul profund pentru feline
Cea mai răspândită teorie privind originea pisicilor japoneze sugerează că pisicile au fost trimise din China în secolul al VI-lea pentru a proteja scripturile budiste de șobolani. Folclorul japonez este plin de ființe supranaturale, inclusiv multe pisici.
Acest lucru se poate datora credinței în transmutarea ființelor și faptului că budismul și șintoismul – religia Japoniei – au un respect puternic pentru natură.
În catalogul său extins de yokai (ființe supranaturale), Nagase menționează o pisică uriașă cu două cozi, numită nekomata, care teroriza munții din jurul capitalei antice Nara în secolul al XII-lea. Poveștile despre pisici fantastice au atins apogeul în perioada Edo (1603-1868), o perioadă de izolare în care arhipelagul japonez era plin de pisici domestice.
În această perioadă s-au dezvoltat, de asemenea, unele dintre cele mai durabile contribuții culturale ale Japoniei, precum teatrul kabuki, poezia haiku, sushi și gravurile pe lemn ukiyo-e.
Tipografia Edo a fost prolifică în ilustrarea legendelor japoneze despre felinele supranaturale care își suplinesc stăpânii în universuri nocturne festive. Cel mai cunoscut poet de haiku, Matsuo Basho (1644-1694), a dedicat mai multe lucrări observării comportamentului felin, inclusiv un haiku dedicat unei pisici irosite de pasiune și malnutriție: „Pisica ea / A slăbit / Din dragoste și orz”.
Maneki-neko, pisica cu lăbuța ridicată, este venerată în templul Gotokuji din Tokyo și s-a răspândit în toată lumea
La intrarea în multe magazine, figuri de pisici cu lăbuța ridicată întâmpină clienții. Această figură – numită maneki-neko – datează tot din perioada Edo și este venerată în templul Gotokuji din Tokyo.
Yukio Mishima (1925-1970), un autor care iubea pisicile și care este amintit pentru efectuarea seppuku – sinucidere rituală prin eviscerare, urmată de decapitare cu ajutorul unui asistent – folosește moartea și disecția unei pisici pentru scena emblematică din romanul său Marinarul care a căzut în dizgrație față de mare.
Librării, filme, expoziții, cafenele demonstrează numărul mare al iubitorilor de pisici
Cele mai populare nume de pisici din Japonia au două silabe, precum Mimi sau Tama. Apreciatul autor japonez Haruki Murakami a folosit unele dintre aceste nume în romanul său Kafka on the Shore, o poveste în care unul dintre personajele principale are puterea de a vorbi cu pisicile, iar altul colecționează capete de pisici în congelatorul său.
Există chiar și librării specializate pe pisici. Jieun Yoo, cetățean coreean, este fondatorul Necoya Books (care se traduce liber prin „librăria pisicilor”), situată în districtul Tachikawa, la vest de Tokyo. În spațiul de 24 de metri pătrați, ea organizează expoziții, vinde cărți ilustrate, eseuri, manuale de învățare a limbilor străine cu personaje de pisici, precum și autocolante, genți și păpuși.
„Unul dintre motivele pentru care mi-am deschis librăria a fost pentru a crește numărul iubitorilor de pisici”, spune ea. Librarul explică faptul că, în cinstea onomatopeei japoneze pentru miaunat, care coincide cu fonetica japoneză a numărului 2, a deschis spațiul pe 22 februarie, Ziua Pisicii, 2022.
Librăriile cu pisici se alătură numeroaselor cafenele cu pisici (neko-cafe) unde clienții pot privi și – în funcție de starea de spirit a pisicuțelor – atinge și ține în brațe animalele în timp ce beau ceva.
Hayao Miyazaki și faimoasa sa companie de producție de anime Studio Ghibli au o listă lungă de personaje feline, inclusiv Nekobasu (autobuzul cu pisici), un amestec de animal și vehicul care joacă un rol secundar în filmul „Vecinul meu Totoro”.
