Din cuprinsul articolului
Ziua Mondială a Animalelor va fi celebrată la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”. Programul include un târg de adopţii şi activităţi speciale pentru copii.
Un nou târg de adopții pentru câini şi pisici va avea loc, vineri, de Ziua Mondială a Animalelor, la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.
Iubitorii de câini şi pisici sunt aşteptaţi de ASPA, Asociaţia TNR şi Asociaţia One Rescue la târgul de adopţii, care va avea loc pe peluza muzeului de la ora 10,00 până la ora 15,00.
„Ne dorim ca fiecare vizitator să plece acasă cu un companion blănos, sănătos, microcipat, deparazitat, vaccinat şi, în funcţie de vârstă, sterilizat”, potrivit Agerpres.
Pentru cei pasionaţi de dresaj, Jandarmeria Română va susţine, în intervalul orar 11,00 – 16,00, demonstraţii de dresaj canin şi ecvestru, prezentându-se legătura specială dintre om şi două dintre cele mai loiale şi afectuoase animale: caii şi câinii.
Târg de adopții, de Ziua Mondială a Animalelor, la Muzeul Antipa
Cei mici vor avea şi o zonă dedicată pentru exersarea abilităţilor artistice, unde îşi vor putea exprima talentul artistic prin desen şi colorat.
Programul activităţilor:
- 10:00 – 19:00 – Vizitarea gratuită a expoziţiei permanente
- 10:00 – 15.00 – Târg de adopţii – câini şi pisici
- 10:00 – 16:00 – Desene colorate cu animale preferate
- 11:00 – 16:00 – Demonstraţii de dresaj canin şi ecvestru
Expoziţiile permanente pot fi vizitate gratuit între orele 10,00 şi 19,00.
Sămbâtă, 5 octombrie, se va organiza, în premieră, un târg de adopții în Parcul Tudor Arghezi, la care vor fi prezenți alături de cățeii din adăposturile ASPA și pisici oferite spre adopție de către Asociatia TNR Capturare Sterilizare Eliberare și Asociația One Rescue
Ziua Mondială a Animalelor a luat naştere în urma convenţiei ecologiştilor din Florenţa, în anul 1931, şi a avut drept scop atragerea atenţiei asupra creşterii alarmante a numărului speciilor de animale pe cale de dispariţie.
În prezent, această zi are menirea de a recunoaşte rolul important ocupat de animale atât în natură, cât şi în viaţa oamenilor.