Revista lunara a Asociatiei Generale a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi din Romania (AGVPS) prezinta, in cel mai recent numar, sub semnatura dr. George Cristian Georgescu si dr. ing. Mitica Georgescu o analiza a tehnicilor, comportamentelor si adaptarilor defensive identificate in lumea animalelor.”In viata tuturor componentilor regnului animal, fie ca ne referim, rezumativ, doar la pasarile si mamiferele salbatice de interes vanatoresc, se desfasoara o necontenita lupta pentru supravietuire, in care individul (sau dupa caz – grupul de indivizi) se foloseste de dotarile de aparare formate si perfectionate in permanentul proces al evolutiei. Aceste mijloace defensive se prezinta intr-o extrem de diversificata gama de forme de manifestare (…)”, spun autorii.Acestia ofera, in continuare, cateva exemple de ”homocromie” – adaptare a unor specii de animale, prin culoare si forma corpului, la mediul in care traiesc, folosita ca mijloc de aparare.Spre exemplu, potrivit autorilor, femelele speciilor de pasari, fiind de regula clocitoare – precum, gaina cocosului de munte, fazanita, rata salbatica mare, alte specii de rate cu dimorfism sexual, prepelita, potarnichea, sitarul, becatinele, ierunca etc. – fiind mult mai expuse potentialilor pradatori – au penajul perfect adaptat cromatic la mediul inconjurator. Datorita acestui fapt, au dobandit si capacitatea riscanta, dar salvatoare uneori, de a nu-si trada prezenta, ramanand sub protectia homocromiei intr-o imobilitate totala si suportand apropierea potentialului pradator sau, oricum, a elementului perturbant. In Alpi, in Pirinei si in Nordul Europei, traieste potarnichea de zapada (Lagopus mutus), al carei penaj devine perfect alb, insusire care reduce mult sansele pradatorilor. In aceeasi zona traieste si iepurele de zapada (Lepus timidus), care are aceeasi capacitate de a capata in timpul iernii culoarea total alba a blanii, exceptand varfurile pavilioanelor urechilor, care raman negre. In fauna noastra, un singur mamifer salbatic se bucura de o astfel de insusire de schimbare totala in alb a culorii blanii – hermelina (Mustela ermine). Ea are blana de un alb imaculat in timpul iernii, dar cu varful cozii negru, care incepe sa devina astfel doar cand temperatura mediului ambiant scade sub 2 grade C. In cazul sau, adaptarea prin homocromie are un dublu rol, acela de a o proteja impotriva potentialilor pradatori – unele specii de pasari rapitoare de noapte, hermelina avand, deopotriva, activitate diurna si nocturna – dar si acela de a o favoriza in cautarea prazii.
Dintre mamiferele salbatice de la noi, beneficiare ale efectelor homocromiei sunt mentionate – iepurele, a carui blana dorsala se asorteaza cromatic cu numeroase medii vegetale (vegetatie ierboasa uscata, litiera etc.) si, oricum, este apropiata, din acest punct de vedere, de unele tipuri si categorii de soluri. De asemenea, iezii de caprior, dar si viteii de cerb comun si de lopatar – a caror blanita, de culoare maronie – roscata, este presarata cu mici pete albe care ar putea sugera puncte de lumina strecurata prin frunzisul arborilor, contribuind intr-o oarecare masura la accentuarea disimularii micului animal in ascunzisul sau vegetal. Dintre cele trei specii de cervidae, la caprior si cerb comun acele mici pete albe, care induc homocromia, dispar inaintea primei ierni, pe cand la lopatar pot fi intalnite si la adulti, chiar si in vara urmatoare. Iar fenomenul de homocromie se intalneste si la mistret, mai exact la purcei, care se nasc cu blanita avand circa 10 dungi longitudinale dorsale, de culoare bruna-inchis, care ii favorizeaza intr-un camuflaj mai apropiat de mediu. Purceii isi pastreaza aceste dungi pana catre varsta de 4-5 luni.
