Reprezentantii proiectului de conservare a naturii – „Romania – Arca lui Noe” – anunta ca puii de ras, Fulger si Tihuta, sunt FOARTE BINE si S-AU FACUT MARI!Rasii au ramas orfani la o varsta frageda si au fost gasiti in zona pasului Tihuta – de unde si numele fetitei – de catre niste oameni sufletisti, care i-au ingrijit cum s-au priceput mai bine. Ulterior, pentru a fi tratati in mod corespunzator, au fost cedati CZITAS Petresti (Centrul Zonal de Ingrijire si Tratament pentru Animale Salbatice, aflat in Crangul Petresti), judetul Vrancea, unde se ocupa de ei specialistii in fauna, care au infiintat centrul. „Cei doi frati s-au adaptat la noua locuinta si cresc vazand cu ochii. In timp ce baiatul este bland si prietenos ca un pisoi domestic, fetita, care si-a consevat instinctele de pradator feroce, este retrasa si salbatica. In legatura cu viitorul lor, sunt sanse mari ca Tihuta sa fie eliberata in natura si sa se reintegreze cu succes. Prognosticul lui Fulger este mai rezervat; iar specialistii vor decide in ceea ce il priveste”, spun cei „de pe Arca”.Pentru cei mai putin familiari cu proiectele „Romania – Arca lui Noe”, amintim ca, prima actiune a fost o initiativa de interzicere a vanatorii la ras. In urma demersurilor Arcai, precum si a altor organizatii de profil, vanatoarea la aceasta specie a fost stopata. Acest lucru se intampla in iunie 2012; si, la aproape 4 ani ani de atunci, ordinul respectiv este inca in vigoare, spre bucuria rasilor si iubitorilor de natura, deopotriva.Foto: ACDB