Toți iubitorii de animale trebuie să știe asta! Ce secrete ascunde EPILEPSIA la căței

Toți iubitorii de animale trebuie să știe asta! Ce secrete ascunde EPILEPSIA la căței!Criza de epilepsie se numără printre cele mai înfricoşătoare semne de boală cu care proprietarii de animale se confruntă la animalele lor de companie.

Această criză este relativ comună la câini, fiind mai frecvenţa la anumite rase. Din motive necunoscute, este foarte rar întâlnită la feline, potrivit e44.ro.

Pentru a înţelege mai bine această problema şi ceea ce se întâmplă în timpul episoadelor epileptice, va vom explică anumiţi termeni folosiţi în aceste cazuri:

– EPILEPSIA este o tulburare neurologică, caracterizată prin apariţia unor crize bruşte, recurente (repetitive) cu dereglarea activităţii musculare, senzoriale, cu sau fără pierderea cunoştinţei.

– CRIZĂ (ATACUL) se referă la contracţiile musculare involuntare că rezultat al unei activităţi bioelectrice anormale la nivelul creierului, determinată de existenţa unor tumori, cheaguri de sânge sau cicatrici precum şi de dezechilibre biochimice (nivel scăzut de glucoză în sânge, medicamente ce stimulează sistemul nervos, etc).

Există, de asemenea, şi boli infecţioase, cum ar fi tetanosul, în care criză apare că urmare a stimulării contracţiei musculare de către o toxina.O criză poate implică toată musculatura scheletică sau poate fi localizată la o anumită grupa musculară.

– CRIZĂ DE “GRAND MAL” (marea criză) se referă la contracţii musculare (crampe) severe, ce cuprind întreagă musculatura scheletică. Muşchii scheletici (denumiţi muşchi striati) sunt în general “ataşaţi” oaselor, permiţând astfel mişcarea voluntară a corpului. Există şi un alt tip de muşchi, muşchii netezi, care nu sunt “ataşaţi” de oase şi care de obicei nu sunt afectaţi de criză. Muşchiul cardiac (al inimii) este diferit atât de muşchii scheletici, cât şi de cei netezi. Marea criză de epilepsie, va oferă o imagine şocantă.

– CRIZĂ DE “PETIT MAL” (mică criză) este o formă mai uşoară de criză, în care pacientul are încă un control voluntar al mişcării, o oarecare coordonare, dar anumite grupe de muşchi se contracta anarhic, activitatea electrică a creierului fiind afectată moderat.– STATUS EPILEPTICUS se referă la o situaţie foarte periculoasă în care crizele epileptice de grand mal, se succed rapid, nelăsând animalului perioade de odihnă sau de relaxare musculară între episoadele epileptice. Status epilepticus necesită intervenţia medicală de urgenţă.

GENERALITĂŢI DESPRE EPILEPSIEAdevăratele episoade epileptice (al căror mecanism de declanşare nu este datorat substanţelor toxice, nivelului scăzut de glucoză în sânge sau altor stimulenti chimici), îşi au originea la nivelul ţesutului nervos al encefalului. Deşi cauzele epilepsiei primare sunt necunoscute, se crede că există un locus (o zona) la nivelul encefalului, unde ţesutul nervos este anormal sau deteriorat. Această micuţa zona poate rămâne inactivă majoritatea timpului, până ce, sub influenţă unor factori dietetici, chimici sau chiar fiziologici, declanşează animite impulsuri nervoase. Impulsurile sunt transmise celulelor învecinate, având loc o reacţie în lanţ.

Că urmare apare o pierdere completă a coordonării.

Nervii motori (care stimulează contracţia musculară voluntară) transmit muşchilor comandă de a reacţiona, dar fără o supraveghere adecvată grupele musculare se contracta complet necoordonat. Plastic vorbind, epilepsia este asemănătoare unei orchestre fără dirijor. Fină coordonare a impulsurilor nervoase ce determina contracţiile musculare voluntare, este complet pierdută.

Că urmare a tuturor acestor fenomene, apare criză de epilepsie. Prima dumneavoastră reacţie, în această situaţie, este de a sună imediat medicul veterinar. Dar, din fericire pentru animal şi din păcate pentru posibilitatea medicului de a surprinde animalul în criză, marea majoritate a crizelor epileptice au o durata scurtă (cel mai frecvent între 1 şi 3 minute).

Crizele cu durata între 5 şi 10 minute sunt mai rare dar mai serioase, iar dacă durata acestora depăşeşte 15 minute, este necesară intervenţia medicală de urgenţă.Marea criză epileptică (grand mal) poate fi descrisă astfel: câinele este perfect normal când, fără nici un avertisment, începe să meargă uşor “împleticit” căutând sprijin, se aşează în şezut, iar muşchii faciali şi pleopele vor începe să se contracte (fasciculatii).

Foarte frecvent apar spasme pe muşchii maxilari, iar câinele pare să “clănţăne din dinţi” şi salivează. Respiraţia devine forţată, iar dacă maxilarele rămân blocate în poziţie închisă, respiraţia forţată va determina transformarea salivei în spumă.

Alteori, maxilarele rămân blocate în poziţie deschisă şi pare că animalul încearcă să ţipe, fără însă a se auzi nici un zgomot. Această, într-adevăr, poate fi o experienţă neplăcută atât pentru dumneavoastră cât şi pentru animalul dvs. Animalul cade involuntar pe o parte, dă ochii peste cap, face o spumă albicioasă la gură şi întreg corpul este crispat. În acest moment animalul pare că nu mai poate respiră datorită intensităţii contractiilor musculare şi posturii rigide.

După câteva secunde, câinele începe să se relaxeze, respiraţia revine la normal, şi mişcările voluntare devin evidente.

Iată un fenomen interesant: dacă respiraţia este întreruptă o perioada lungă de timp, astfel încât câinele începe să-şi piardă cunoştinţă, lipsa aportului de oxigen către creier întrerupe transmiterea impulsurilor nervoase şi astfel criză se termină.Durata întregului “eveniment” variază între 1 şi 5 minute, timp insuficient pentru a-i telefona medicului veterinar.Ceea ce trebuie să faceţi obligatoriu, este să duceţi câinele la medicul veterinar, pentru o atentă examinare.CE TREBUIE FĂCUT ÎN TIMPUL UNEI CRIZE?

Dacă se întâmplă să fiţi martorul unei crize de epilepsie, este bine să ştiţi că nu aveţi prea multe de făcut pentru animalul dumneavoastră. Încercaţi să mutaţi din jurul câinelui obiectele contondente de care s-ar putea lovi şi care i-ar putea provoca răni. Nu încercaţi să-i deschideţi gură pentru a-i ţine limba afară deoarece sunt extrem de rare cazurile când câinele îşi poate “înghiţi limba”.

Notă: dacă animalul dumneavoastră se sufocă întradevăr şi este conştient în timp ce tuşeşte sec, salivează şi are probleme cu respiraţia, s-ar putea că intervenţia dumneavoastră să fie necesară. În primul rînd, în acest caz, încercaţi să deschideţi gură animalului şi să căutaţi anumite obiecte ce ar putea obstruă căile respiratorii.În timpul crizei puteţi încerca să vorbiţi uşor cu câinele, să-l liniştiţi, să-l rostogoliţi uşor pe o suprafaţă plană sau pe o pătură moale. Nu încercaţi să luaţi câinele în braţe deoarece, datorită contractiilor puternice, îl puteţi scapă de la înălţime, accidentandu-l grav.

CARE ESTE PRINCIPALA CAUZA A EPILEPSIEI?Traumatismele de la nivelul capului se soldează cu mici hemoragii cerebrale. După resorbtia coagulului de sânge, în locul sau rămâne un ţesut cicatriceal, care poate afecta integritatea celulelor nervoase.Tumorile cerebrale mici, pot fi o sursă a activităţii nervoase anormale. Anumite rase de câini au o predispoziţie genetică pentru crizele de epilepsie.

Mecanismul exact prin care determinantii genetici influenţează celulele nervoase încă nu s-a descoperit. Stimulii psihologici pot de asemenea juca un rol important în declanşarea crizei de epilepsie. O altă cauza posibilă a crizelor de epilepsie poate fi alimentaţia, în special cu mâncăruri alergenice.

PREVENIREA REAPARITIEI CRIZELOREste important să ţineţi legătură permanent cu medicul veterinar deoarece dozele de medicament trebuie ajustate permanent în funcţie de evoluţia bolii şi starea pacientului.Este obligatoriu să aveţi o evidenţă strictă (să notaţi) a următoarelor aspecte:– dată, ora şi durata crizei– descrierea factorilor de mediu care au declanşat criză– descrierea crizei şi severitatea acesteia

Medicamentele trebuie administrate zilnic pentru o anumită perioada de timp, sau nu vor fi adminstrate de loc. La unii pacienţi, după câteva luni sau chiar ani de tratament, se poate renunţă treptat la acesta, şi este posibil că aceştia să nu mai trăiască niciodată experienţă neplăcută a unei crize de epilepsie.

TRATAMENTUL EPILEPSIEIÎn aceste cazuri, medicul veterinar va va indică o schemă de tratament adaptabilă fiecărui câine în parte.

Iată medicamentele antiepileptiforme recomandate la câini:1. Fenobarbitalul este medicamentul cel mai folosit în tratamentul epilepsiei la câine. Administrat în doze mici, are un bun efect antiepileptic, cu efecte secundare reduse. Mulţi câini epileptici aflaţi în tratament cu fenobarbital, duc o viaţă normală. De multe ori am medicamente întâlnit proprietari care sunt împotriva administrării unui medicament pentru o perioada lungă de timp şi trăiesc cu impresia că vor avea un câine drogat, ceea ce nu este adevărat2.

Fenitoinul a fost folosit pentru o lungă perioada de timp dar, în prezent, este folosit mai puţin, fiind a două alegere, după fenobarbital3.

Valimul (diazepamul) poate fi utilizat în general când un poate fi folosit fenobarbitalul, sau când diazepamul este indicat în combinaţie cu alte medicamente.4. Bromură de potasiu este folosită la câinii la care medicaţia tradiţională nu a dat rezultate.

Acest medicament a fost folosit la oameni, în tratamentul epilepsiei, timp de peste 100 de ani. Bromură de potasiu poate fi considerată un anticonvulsivant de preferat în cazul câinilor cu afecţiuni hepatice. La pacienţii care nu răspund corespunzător la tratamentul cu fenobarbital, se poate asocia acestuia şi bromură de potasiu.ANIMAL ZOO VĂ RECOMANDĂ SĂ CITIȚI ȘI: