Din cuprinsul articolului
Totul despre comportamentul câinelui!„Dragi prieteni,Câinii, considerați cei mai buni prieteni ai omului, sunt îndrăgiți pentru dragostea pe care o oferă stăpânilor şi compania plăcută. Sunt foarte multe moduri de exprimare a câinelui, a stărilor acestuia și a ceea ce vrea să ne transmită.De multe ori, ne întrebăm ce vrea să ne transmită câinele când acesta latră şi încercăm să apreciem după felul în care se manifestă ce vrea să exprime. Nu trebuie să uităm că la origine câinele este un animal social, care a trăit în haită, cu o organizare ierarhică strictă, care încă se păstrează şi în cadrul familiei din care face parte. Pentru cei care nu pricep comportamentul câinilor şi modul lor de gândire, va fi greu să înțeleagă cum un Dog German, un câine de talie mare, este docil şi cuminte cu stăpânul, afectuos, chiar dacă acesta se poartă mai dur, iar cu ceilalți membrii ai familiei este mai rezervat sau chiar indiferent, chiar dacă este alintat de aceştia.
Totul despre comportamentul câinelui!
Pentru un câine există un singur stăpân, instinctul îi spune că şi în haita din care făcea parte în trecut era un singur lider căruia i se supuneau cei din haită, iar în afara liderului toți erau egali, așa cum sunt considerați ceilalți membri ai familiei, în afara stăpânului, şi față de care nu manifestă decât cel mult respect si nicidecum supunere. Pentru câine, stăpânul, conducătorul haitei, este cel mai puternic, singurul judecător cu puteri depline în haită, singurul căruia i se va supune necondiționat. Tocmai acest instinct social, de stabilire și respectare a ierarhiei îl face pe câine să accepte supremația omului. Este recomandat ca atunci când adoptăm un câine, să ne impunem în fața acestuia prin tot ceea ce întreprindem şi să nu arătam niciun moment vreun semn de slăbiciune, deoarece câinele va specula orice pentru a prelua conducerea haitei, iar dacă aceste momente au existat, metodele de constrângere pentru a ne asculta nu vor mai avea niciun efect.Este important când achiziționăm un câine să stabilim clar de la început cine este stăpânul, o persoană care să se poată impune în fața acestuia. Trebuie să ținem cont şi de personalitatea noastră când ne hotărâm să ne luăm un câine, dacă suntem o fire nervoasă, irascibilă, este bine să optăm pentru un câine calm, docil, cum este de exemplu Bulldogul şi nicidecum Dobermanul. Dacă ne gândim la un câine utilitar, cum sunt cei din rasele Dalmațian, Doberman, Schnauzer Uriaş, Boxer, Ciobanesc German, trebuie să avem în vedere că va necesita dresaj sau măcar o educație făcută de noi încă de când este mic.
Totul despre comportamentul câinelui!
Nu trebuie să uităm că un câine îşi va urma întotdeauna instinctele şi nu va respecta normele sociale impuse de oameni, norme pe care nu are capacitatea de a le înțelege, dar va respecta ierarhia haitei. În afară de instinctul de haită, un câine are si instinctul teritorialității, mai exact fiecare haită are un teritoriu pe care îl controlează şi îl apără. Așa cum îşi apără haita, la fel îşi va apăra şi teritoriul, şi aşa se explică de ce de multe ori câinii atacă fără să avertizeze când cineva a pătruns pe teritoriul haitei. De cele mai multe ori câinele avertizează înainte să atace un intrus, prin diferite metode precum mârâitul, arătatul dinților, lătratul şi, în final, muşcatul.Violența și promptitudinea cu care câinele va ataca, depind de mai mulți factori, dintre care amintesc agresivitatea înnăscută sau dobândită a câinelui respectiv, modul în care persoana intrusă procedează la abordarea lui, gradul de surprindere prin care a fost luat câinele de către prezumtivul agresor. Oricare dintre aceste motive poate grăbi, întârzia sau anula atacul câinelui. În multe situații câinii percep intențiile rele ale oamenilor şi încearcă să îi intimideze, de aceea devin agresivi, dar folosesc această agresivitate ca o modalitate de a-şi arăta locul în familia-haită din care fac parte. Apărarea teritoriului şi a stăpânului sunt alte cauze care pot provoaca un câine să aibă un comportament agresiv. Dacă un câine este supărat de o persoană la care nu poate ajunge să ii facă rău, agresivitatea sa se poate îndrepta către o alta din apropiere, la care poate ajunge. Reacția lor diferă de la rasă la rasă. În timp ce unii câini nu stau pe gânduri prea mult şi muşcă, alții îi amenință pe eventualii intruşi prin mârâit, lătrat sau prin arătarea colților, dar niciodată prin muşcături. Pot apărea situații în care câinele va ataca şi atunci când se află pe un teritoriu străin, dar atunci o va face fie că aşa a fost dresat, fie pentru a se apăra de un agresor de care nu reuşeşte să scape retrăgându-se, fie din joacă, frecvent atunci când se cunosc pe un teren neutru.Dacă administrăm câinelui o corecție pentru o greşeală, ceilalți membri ai familiei nu trebuie să intervină şi în niciun caz să nu îi ia apărarea. Pedeapsa trebuie aplicată imediat, nefiind înțeleasă de câine dacă se aplică ulterior. Câinele nu poate discerne ce este bine şi ce este rău din punctul nostru de vedere.Lătratul este o modalitate complexă de comunicare care trebuie analizată împreună cu gesturile corpului şi împrejurări. Poate exprima teamă, bucurie, surprindere, agresiune, atenționare etc. Pentru a înțelege exact mesajul lătratului trebuie să analizăm înainte de toate împrejurările în care acesta latră. Dacă ne întoarcem acasă după o zi de serviciu, cu siguranță lătratul, alături de agitație, mişcarea energică a cozii şi salturi exprimă bucuria revederii stăpânului, dacă însă latră la o persoană străină, adoptă o pozitie de atac, mârâie şi arată agresiv dinții este datorită încălcării teritoriului, este un lătrat agresiv.Lătratul mai poate fi şi pentru atenționare, la apropierea de terenul haitei, dacă intrusul a fost observat din timp, este atenționat prin lătrat să nu pătrundă în zonă. Când ne jucăm cu el în parc sau în curte, în anumite momente, din nerăbdare poate apela la lătrat.Tot ca avertizare în anumite situații, un câine mai foloseşte şi mârâitul, care este o metodă de atenționare înainte de atac. Odată ce am auzit un mârâit trebuie să ne ferim de un atac iminent. Se mai întâmplă să mârâie şi în situații de conflict, când nu acceptă ce i s-a cerut, sau când încercăm să îi luăm o jucărie sau un os, sau când ne apropiem, în timpul mesei, de castron.Scâncitul reprezintă o altă metodă de comunicare prin care de cele mai multe ori exprimă o durere acută sau cronică. Schelălăitul este o metodă de a comunica în mai multe situații ca de exemplu frică, durere acută, inclusiv dezaprobarea în anumite momente.De foarte multe ori lătratul câinilor este gresit înțeles, este interpretat drept un act agresiv, chiar atunci când de fapt câinele este dornic de joacă. De aceea, când încercăm să înțelegem comportamentul unui câine, este important să cunoaştem toate împrejurările în care acesta are loc şi să nu judecăm superficial acțiunile patrupedului. Câinii sunt foarte curioşi, mai ales când sunt tineri, doresc să exploreze toate locurile şi toate colțurile. Copiii sunt o curiozitate pentru majoritatea câinilor, deoarece nu au personalitatea complet dezvoltată şi nu pot exprima sentimente clare, nu sunt fricoşi de cele mai multe ori şi aşa se explică de ce câinii când se întâlnesc cu un copil adoptă o atitudine diferită, de curiozitate de cele mai multe ori. În momentul în care un câine se apropie de un copil, părinții copilului, sau chiar micuțul, se pot speria şi pot induce câinelui o stare de aparentă agresivitate.Muşcatul, ca şi lătratul, poate fi de mai multe feluri. Poate fi agresiv, când câinele muşcă de la început cu forță şi ține gura încleştată, sau mai ușor, când câinele poate muşca de mai multe ori, rapid, în timp scurt, fără a ține gura încleştată. Cel mai grav tip de muşcătură este cel în care, după ce apucă, sfâşie, muşcătură caracteristică câinilor agresivi sau greşit antrenați şi în majoritatea cazurilor este însoțită de mârâit, arătarea dinților şi o poziție agresivă a corpului. Aceste manifestări trebuie corectate prin dresaj de specialitate şi trebuie evitate situațiile în care această agresivitate se poate încuraja şi manifesta.Tot prin muşcătură îşi exprimă unii câini curiozitatea, este o modalitate de a cerceta mediul înconjurător, de a lua contact cu obiectele şi persoanele din jur. Acest tip de mușcătură nu este una puternică, profundă, şi în cele mai multe cazuri este foarte scurtă, eliberează imediat ceea ce a muşcat. Există un tip de muşcatură care poate exprima proprietatea, cel mai concret exemplu este jucăria preferată, care este întotdeauna ținută în gura şi muşcată din când în când pentru a face zgomot sau pentru a arăta proprietarului că vrea să se joace.Sunt situații în care câinele muşcă fără niciun avertisment, din sperietură. Se întâmplă atunci când este luat prin surprindere de prezența unei persoane care a intrat pe teritoriul lui sau în spațiul personal, fără ca aceasta să fie observată din timp, sau în situația în care are loc o agresiune prin surprindere asupra lui. Aceste situații apar când este trezit din somn brusc, când îl atingem sau lovim din greşeală, iar muşcătura este foarte rapidă, scurtă şi nu foarte puternică, eliberând imediat persoana muşcată, și de multe ori afişând ulterior o atitudine de supunere.Muşcătura mai este folosită de către câine şi în timpul jocului, când muşcătura este de intensitate foarte slabă, prinderea este uşoară şi de mai multe ori, însoțită şi de lins, atitudine jucăuşă şi chiar lătrat.Trebuie să învățăm pe parcursul timpului, alături de câinele nostru, ce vrea să exprime cu fiecare manifestare. Nu toți câinii se exteriorizează la fel în anumite situații şi de aceea înainte de a judeca acțiunile unui câine trebuie să îl cunoaştem şi să îi înțelegem comportamentul.Vă doresc câini sănătoși și ascultători!”, spune medicul veterinar Mihai Dincă.