Categories: Lumea animalelor

Tragedie la ZOO ! A murit puiul de leu Moja

Tragedie la ZOO! Din păcate, miercuri, 13 septembrie, puiul de leu african născut și crescut la Grădina Zoologică Oradea, murit. Moja, în vârstă de zece luni, a suferit o infecție și a fost supus unei intervenții chirurgicale.„Am văzut puiul de leu luni, în 11 septembrie, era într-o stare foarte proastă. În primul rând, în țarcul lui erau o minge de fotbal care a fost roasă, niște jucării de plastic și de pluș dezmembrate, lucruri care nu aveau ce căuta acolo.Îngrijitorii mi-au spus că săptămâna trecută au hrănit animalele cu carne provenită dintr-o donație, iar multe dintre carnivore nu s-au simțit bine după asta, dar situația lor nu s-a agravat.Puiul de leu a făcut febră, când am ajuns la ea avea peste 41 de grade, în condițiile în care o temperatură normală a corpului ar fi de până la 39 de grade. Avea vărsături și era apatică. Cu tratament antibiotic, febra a scăzut dar starea nu i s-a îmbunătățit, a continuat să vomite și marți si miercuri a ajuns să se dezhideteze masiv, deși era pe perfuzie. Am suspectat o gastroenterită sau că a ingerat un corp străin.Investigațiile suplimetare au indicat formațiuni suspecte în intestinul subtire, iar operația a arătat că puiul avea ganglionii mezenterici foarte măriți iar intestinul avea leziuni și sângera. La câteva ore după operație, în jurul orei 16:00, a murit.Doctorul spune că, dat fiind că nu a fost alăptată natural – mama a respins-o la naștere, sistemul său imunitar era precar. Au fost trimise mostre de țesut la Laboratorul Judetean sanitar veterinar pentru a determina cauza exactă a morții”, precizează Dr. Benyovszki Sandor, anunță bihon.ro.îN 2015, Zina, mama lui Moja, a ajuns la Oradea de la Nyiregyhaza.  Alături de Țuțu, leul născut și crescut la Oradea, în toamna anului 2016 a devenit părintele a patru pui.

„Am aflat cu stupoare ca acum cateva zile Moja a murit. Nu stiu exact cauzele, dar stiu ca atunci cand am plecat eu de la ZOOO, ea era bine si sanatoasa. E un moment foarte trist pentru mine si, sunt convins, si pentru restul parintilor ei adoptivi sau chiar oradenilor care nici macar nu au apucat sa o vada. De asemenea, e inspaimantator gandul ca in continuare Gradina Zoologica Oradea functioneaza fara specialisti…cine stie cate alte animale sunt ignorate?”, este mesajul transmis de biologoul Horia Bogdan la aflarea veștii că Moja a murit.

ANIMAL ZOO VĂ RECOMANDĂ SĂ CITIȚI ȘI

10 lucruri SURPRINZĂTOARE pe care nu le știai despre BLANA PISICILOR

15 Sep, 2017 la 4:00 pmModifica

IMAGINILE care au devenit VIRALE pe rețelele de socializare. Un tânăr și-a ÎNGROPAT de viu cel mai bun prieten

15 Sep, 2017 la 3:59 pmModifica

Recent Posts

Fiecare semn astrologic are propriul animal spiritual – află care este al tău

Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…

5 ore ago

Zonkey, animalul hibrid care are o mamă măgăruș și un tată zebră

Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…

6 ore ago

Câinii pot simți furtunile sau schimbările meteorologice?

Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…

7 ore ago

„Tramvaiul Responsabilității” din Iași: un proiect unic în țară dedicat animalelor de companie

Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…

8 ore ago

Afecțiuni la care sunt expuși câinii și pisicile pe timp de iarnă

Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…

9 ore ago

De ce sunt pisicile atât de obsedate de indicatoarele laser?

Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…

10 ore ago

Parteneri