Lumea animalelor

Trauma din trecut, motivul pentru care un cățel salvat continuă să își ascundă mâncarea!

Trauma din trecut, motivul pentru care un cățel salvat continuă să își ascundă mâncarea!

Patrupedul încă nu a reușit să își depășească fricile!

Un câine fost abandonat în mijlocul pustietăţii. Patrupedul era slăbit şi bătrân, iar puricii şi căpuşele de pe spate indicau faptul că se afla acolo de zile bune.

Ea i-a oferit câteva gustări câinelui flămând, care a fost fericit să primească puţină atenţie.

Femeia a decis să numească câinele „Mowgli” și să îl ducă în grija organizaţiei „Howl of a dog”. După ce a aruncat o privire asupra locaţiei în care ajunsese, a fost convins că se afla în locul potrivit, cu oamenii potriviţi.

Mowgli a fost atât de încântat să aibă propriul culcuş, încât a adormit aproape instantaneu. Oboseala şi inhibiţiile sale au dispărut în zilele următoare şi a început să interacţioneze cu voluntari din adăpost.

Era obişnuit cu viaţa crudă de până atunci şi economisind pentru zile negre era felul său de a se simţi în siguranţă în mijlocul unor situaţii de criză.

Trauma din trecut

Adoptat de o familie din Germania, Mowgli a devenit cel mai fericit câine din toate timpurile. Are o grădină mare doar pentru el şi iubeşte să meargă la plimbare prin pădure alături de noii săi părinţi adoptivi.

 

Recent Posts

Taxa pe care trebuie să o plătești dacă vrei să deții un câine în Germania

În Germania, proprietarii de câini sunt obligați să plătească „Hundesteuer” (Taxa pentru animale de companie),…

15 minute ago

Trupa Om la lună vine în Adăpostul Speranţa: Gătim pentru 500 de câini la evenimentul „Tocăniţă pentru toţi Bobiţă”

Formaţia Om la lună se alătură Adăpostului Speranţa la evenimentul "Tocăniţă pentru toţi Bobiţă", unde,…

44 de minute ago

Cât de comun este să deții un câine?

Cât de comun este să deții un câine? Datele unui sondaj Statista Consumer Insights arată…

o oră ago

Cu acest gest, câinele tău îți va arăta că te iubește enorm

Toți proprietarii de câini au trăit deja momentul în care cățelul vă întâmpină cu spatele…

17 ore ago

De ce nu vrea câinele să iasă în ploaie? Nu trageți de el – de aceea se opune!

Câinele dumneavoastră nu vrea să iasă afară? De ce sunt unii câini atât de refractari…

18 ore ago

Cum să depășiți durerea pierderii unui animal de companie?

Sunteți în doliu și vă întrebați cum să depășiți durerea de a pierde un animal…

19 ore ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL