Lumea animalelor

Trei cățeluși abandonați la marginea drumului, misiunea unui tânăr cu suflet mare!

Trei cățeluși abandonați la marginea drumului, misiunea unui tânăr cu suflet mare!

Animalele de companie așteptau orice fel de ajutor!

Pentru un tânăr, imaginea unui mic animal de companie care a ieșit speriat din lateralul unui drum, l-a făcut să își amâne planurile și să vadă ceea ce se întâmplă. Nu mică i-a fost mirarea atunci când a observat alte două animale care alergau spre el.

Se pare că acele animale erau trei cățeluși abandonați, care aveau nevoie urgentă de ajutor.

„Am frânat imediat, am oprit maşina, apoi am dat cu spatele”, a declarat Matei pentru The Dodo. „Am ieşit din autoturism şi am văzut trei pui care săreau pe piciorul meu şi erau foarte fericiţi. Nu aveau nicio idee că au fost la un centimetru de moarte.”

El a publicat fotografiile pe Facebook, cerând sfaturi, fiind convins că va găsi o soluție dacă va cere ajutorul mai multor persoane.

Puii au fost supuşi unor verificări amănunţite. Veterinarul le-a spus că au între patru şi cinci săptămâni. Toţi aveau purici, dar în rest starea lor de sănătate era una bună.

Din acest motiv, medicul veterinar a concluzionat că puii au fost cel mai probabil abandonaţi de fostul lor proprietar.

Acum, puii așteaptă să își găsească o nouă familie!

Trei cățeluși abandonați la marginea drumului

Recent Posts

10 cele mai ușor de îngrijit animale de companie

Dacă vă plac pisicile, știți că, deși au o fire independentă, majoritatea felinelor nu sunt…

21 de minute ago

Hernia ombilicală la pisică: simptome, cauze, diagnostic și tratament

Hernia ombilicală este o deschidere în peretele muscular unde se află ombilicul (buricul). Hernia permite…

10 ore ago

Oradea: defilare cu câini în centrul orașului. „Într-un oraș civilizat, pot fi și ei civilizați”

Oradea: defilare cu câini în centrul orașului. Defilarea organizată de Școala de Dresaj Pro Dog…

11 ore ago

Asociaţia Chinologică Română: va fi omologat provizoriu internaţional Ciobănescul Românesc Corb

 Ciobănescul Românesc Corb. Cristian Ștefănescu, președintele Asociației Chinologice Române, a anunțat vineri, în cadrul competiției…

12 ore ago

Furie în Turcia: „Luați-vă mâinile de pe animalele noastre”. Iubitorii de animale și politicienii atacă „Legea masacrului”

Furie în Turcia: „Luați-vă mâinile de pe animalele noastre”. Lângă rețeaua de autostrăzi care străbate…

13 ore ago

130 de animale aflate în situații de pericol au fost salvate în luna august, fiind întocmite peste 180 de dosare penale

În perioada 1 - 31 august 2024, polițiștii structurilor pentru protecția animalelor au aplicat amenzi…

14 ore ago

Parteneri