Nu există rasă de câine care să fi încins cel mai mult spiritele ca pit bull-ul. Acesta a fost conceput dintr-o combinație de bulldog și terier cu scopul de a lupta cu alți câini. Și nu are rival în acest domeniu. Pe vremuri un foarte iubit animal de companie, pitt bull-ul a început să atragă atenția în 1980. O rasă extrem de puternică, acesta a devenit un simbol al criminalității. Unele exemplare au căzut pe mâna unor crescători și dresori care le-au potențat valențele criminale, și au avut loc atacuri asupra oamenilor, de multe ori fatale. Ceea ce este un pic anacronic cu istoria acestei rase, ținând cont că pit bullii n-au fost concepuți pentru a fi agresivi cu oamenii. Cert este că această rasă e interzisă în Miami, Florida, Ontario, dar și în Canada, precum și în multe alte țări din lume.
MASTIFFUL NAPOLETAN (NEO)
Mastifful napoletan sau Neo provine din Italia, unde era folosit pe vremuri în luptele sângeroase ale gladiatorilor, care aveau loc în Coloseum. Erau de asemenea folosiți drept câini de luptă, de către legiunile romane. Astăzi, sunt protectori ai casei. În prezent, sunt ilegali în Singapore, iar ca să deții unul în România ai nevoie de certificat psihologic. CÂINELA LUPCâinele lup este o altă rasă interzisă, existând o mulțime de variații ale acesteia, fie că vorbim de dog german, de cel ceh etc. Dată fiind structura sa genetică variată acest câine poate fi extrem de imprevizibil, reacționând la anumite situații ca un câine dar alterori ca un lup. Nu întotodeauna este considerat un animal de companie potrivit. Au existat de-a lungul timpului multe atacuri asupra oamenilor, chiar asupra copiilor, pe care câinii i-au văzut ca pe o pradă. Este interzis în Norvegia.