Categories: Lumea animalelor

Triunghiul Macdonald este tiparul pe care îl urmează TOŢI criminalii în serie! Regula 2 din 3: “Exercită cruzimi asupra animalelor…”

Credeţi sau nu, dacă ar trebui să alegem cel mai important motiv pentru care cei care chinuie animalele nu ar trebui să umble liberi în societate, NU mila pentru animale ar fi principalul!

Motivul pentru care aceşti oameni ar trebui atent monitorizaţi de autorităţi este simplu fapt că întrunesc una din cele trei “reguli ale CRIMINALULUI în serie”.

 

Sutele de ani de studiu ai celor mai renumiţi criminalişti, detectivi, psihologi, psihiatri, agenţi speciali şi oameni antrenaţi să găsească şi cei mai feroce criminali, atestă verdicitatea Triunghiului MacDonald, cunoscut şi sub denumirea de “triunghiul sociopaţilor” sau “triunghiul criminalilor”. Acest “triunghi” a fost conceput de psihiatrul J. M. Macdonald. Din cele 3 PUNCTE, dacă doar 2 sunt prezente, sau toate, acesta este un indiciu major că ai în faţa ta un sociopat. Bineînţeles că nu toţi cei care corespund tiparului au ajuns criminali în serie, dar TOŢI criminalii în serie au respectat minimum 2 puncte. Cel mai des întâlnit în comportamentul lor (99% din cazuri) este punctul 2: maltratarea animalelor. Iată cele 3 reguli: 

  1. Incendierea

 E cunoscut faptul că 99% din criminalii în serie au fost abuzaţi când erau mici de părinţi sau tutori (bătuţi, umiliţi, abuzaţi sexual).  Acesta este şi trăgaciul care lansează dorinţa de a ucide în mintea criminalilor. Aceste episoade repetate de umilinţă generează mari frustrări interioare, iar acel copil, ajuns la vârsta adolescenţei, caută să se răzbune, făcând rău nu celor care l-au abuzat, ci oricui. De ce? Pentru a-şi recăpăta stima de sine, pentru a se simţi puternici. Cel mai simplu mod de a face rău fără a fi prins este incendierea.  

  1. Cruzimea faţă de animale

 Specialistul FBI Alan Brantly credea că cei care maltratează şi ucid animale nu fac decât să se pregătească, să se antreneze, în a face asta unui om. Cruzimea faţă de animale este săvârşită de oameni cu frustrări cumplite şi dorinţe de răzbunare majore, asemenea dorinţelor care îi fac pe ei sau pe alţii să incendieze.  De asemenea, în cazurile celor care au ucis cu cruzime animale s-a găsit un istoric plin de abuzuri din partea părinţilor. În concluzie, în copilărie aceştia nu aveau puterea de a riposta în faţa celui care îl abuza, iar acum, la maturitate, aleg animalele pentru că sunt uşor de rănit şi în mintea acestor sociopaţi, ele ţin locul omului care i-a făcut rău. 

3. Incontinenţa urinară nocturnă (pipi în pat)

 E normal ca un copil să facă pipi în pat la o vârstă fragedă. Dar ridică semne de întrebare atunci când copilul are peste 5 ani şi incontinenţa urinară nocturnă se petrece de cel puţin două ori pe săptămână, timp de minimum trei luni consecutive. Şi e important ca acel copil să nu prezinte probleme medicale specifice care să-l ducă la acest proces. Aşadar, udatul patului noaptea este, în viziunea multor criminalişti şi psihiatri, un semnal care arată că micuţul a suferit traume puternice. Alţii spun că însăşi situaţia de a se trezi în fiecare dimineaţă în patul ud, ţipetele părinţilor şi problemele cauzate de acest gest pe care nu l-a putut controla au un aport semnificativ în viitoarele acte de violenţă ale sale.Punctul 1 şi 2, asociate şi cu punctul 3 îmbină cel mai comun tipar regăsit la criminalii în serie. Iată şi câteva exemple:Ted Bundy Strangulatorul din Boston Edmund Kampert ( Big Ed )Rîmaru

Recent Posts

Primul animal pe care îl vezi în această ilustrație îți va defini personalitatea!

Fiecare dintre noi are anumite trăsături de caracter care dezvăluie cine suntem cu adevărat. Unii…

o zi ago

Ce rase de câini să alegi în funcție de semnul tău astrologic?!

Cumpărarea și alegerea  unei rase de câine este extrem de importantă! Vei trăi cu câinele…

o zi ago

Știați că prietenii noștri blănoși înțeleg când le spunem „Te iubesc”?

De câte ori pe zi îi spui câinelui tău „te iubesc”? Un nou studiu a…

o zi ago

Acestea sunt cele mai greu de dresat rase de câini: este cățelul tău una dintre ele?

Este prietenul tău blănos una dintre rasele de câini care sunt aproape imposibil de dresat?!…

o zi ago

Motivul pentru care delfinii își „zâmbesc” unul altuia atunci când se joacă. Rezultatele studiului te vor suprinde!

Pentru oameni, afișarea unui zâmbet este o modalitate ușoară de a evita neînțelegerile. Și, conform…

o zi ago

O specie de șarpe cu mulți dinți, recent descoperită, poartă numele lui Leonardo DiCaprio

Leonardo DiCaprio are acum o nouă specie de șarpe numită în onoarea sa! Cercetătorii au…

o zi ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL