Lumea animalelor

UIMITOR! Reptilele, AMENINȚATE cu dispariția. Uite cine sunt DEVORATORII

UIMITOR! Reptilele, AMENINȚATE cu dispariția. Conform unui raport, pisicile din Australia ucid aproximativ 650 de milioane de reptile an.Concluziile se bazează pe o cercetare efectuată pe un număr de peste 10.000 de eşantioane de hrană consumată de pisici, prelevate de mai mulţi oameni de ştiinţă din Australia.În medie, fiecare pisică sălbatică omoară 225 de reptile pe an, cel mai mare număr fiind înregistrat în zona centrală a Australiei”, a declarat cercetător-şef John Woinarski, profesor la Universitatea Charles Darwin.Potrivit estimărilor, în Australia trăiesc între două şi cinci milioane de pisici sălbatice. Acestea omoară anual circa 650 de reptile. De asemenea, există circa 3,9 milioane de pisici domestice, care ucid aproximativ 50 de milioane de reptile”, a declarat Woinarski pentru DPA.Așadar, 250 de specii de reptile din Australia care cad victime pisicilor, printre acestea numărându-se unsprezece specii de reptile ameninţate cu dispariţia, precum şopârla mare de deşert Liopholis kintorei.”Unele pisici consumă un număr uluitor de reptile. Am descoperit multe exemple de pisici care pot devora de unele singure un număr imens de şopârle, recordul fiind de 40 de şopârle în stomacul unei singure pisici”, a declarat Woinarski, potrivit romaniatv.net.Pisicile sălbatice din Australia consumă mai multe reptile în comparaţie cu cele din Statele Unite sau Europa datorită abundenţei de reptile de pe continentul australian, a explicat cercetătorul.Sally Box, comisar pentru specii ameninţate cu dispariţia din Australia, a declarat că ”noul studiu reprezintă o trezire la realitate”.Oamenii de ştiinţă au constatat anterior că pisicile sălbatice se găsesc în peste 99,8% din zonele de uscat din Australia.Mai mult, conform unui studiu publicate anul trecut, pisicile sălbatice din Australia ucid anual 316 milioane de păsări. Printre victimele lor se numără 338 de specii native de păsări – aproape jumătate din populaţia de specii de păsări native din Australia.

Recent Posts

Transport ilegal de câini și pisici în Franța. Politiști au identificat mai mulți suspecți, printre care și doi doctori

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din Hunedoara investighează un caz de transport ilegal de animale…

o oră ago

Câinele robot care îi asigură securitatea lui Donald Trump. „Spot” este partenerul de nădejde Serviciilor Secrete în perimetrul Mar-a-Lago

Câinele robot numit „Spot”, creat de Boston Dynamics, este cel mai recent instrument din arsenalul…

2 ore ago

Cum să îngrijești pielea uscată unui câine?

Înainte de a trata pielea uscată a câinelui dumneavoastră, trebuie să determinați cauza principală. Dacă…

3 zile ago

Un tânăr de 17 ani arestat pentru uciderea unei pisici

Un tânăr de 17 ani din comuna Petreștii de Jos, județul Cluj, a fost reținut…

3 zile ago

Două pisici drogate au ajuns la Spitalul Veterinar de Urgență din București

Într-un caz neobișnuit, două pisici au fost internate la Spitalul Veterinar Universitar de Urgență din…

3 zile ago

Comerț ilicit cu animale pentru Anglia. Anchetă de proporții privind angajații din DSVSA Timiș

Polițiștii din județul Hunedoara au oprit recent un transport ilicit de câini și pisici care…

3 zile ago

Parteneri