Lumea animalelor

Uite, Barza! Uite când începe numărătoarea berzelor

Din cuprinsul articolului

Uite, Barza! Numărătoarea berzelor albe începe din nou, mâine, 10 iunie, iar pe baza ei, toți distribuitorii de energie s-au angajat să monteze cuiburi speciale, pe stâlpi, sau balize anti-electrocutare pentru păsări.Din 10 iunie, Societatea Ornitologică Română (SOR) reia numărătoarea berzelor albe cu ajutorul aplicației ”Uite, Barza!”proiectului Uite, barza! va debuta anul acesta mai devreme decât în precedenții 3 ani. Astfel, din 10 iunie, cu ajutorul aplicației, utilizatorii de smartphone-uri pot participa la numărarea berzelor albe. Proiectul este implementat de Societatea Ornitologică Română (SOR), cu sprijinul companiilor Enel din România.„Anul acesta am decis să schimbăm puțin perioada în care numărăm berzele albe cu ajutorul aplicației Uite, barza! și să dăm startul mai repede.Astfel, recensământul berzelor va avea loc în perioada 10 iunie – 5 iulie 2020. Schimbarea datei a fost determinată de faptul că berzele se întorc mai repede la cuib și se modifică puțin și perioada de cuibărire. Până acum, cu ajutorul aplicației și a voluntarilor care au folosit-o, am reușit să facem inventarul cuiburilor de berze și să creștem gradul de protecție a acestei specii”, a declarat coordonatorul proiectului derulat de SOR, Valentin Marin.

Cum folosim aplicația?

Oricine are un smartphone poate descărca aplicația Uite, barza!, disponibilă atât pentru Android, cât și pentru IOS. Când utilizatorul se află în imediata apropiere a cuibul de barză, trebuie să pornească aplicația și GPS-ul telefonului. Apoi, este necesară completarea câtorva informații: număr de păsări prezente, pe ce fel de construcție se află cuibul și dacă acesta este sau nu în pericol.Aplicația solicită și efectuarea unei fotografii a cuibului. Precizia localizării este foarte importantă. Astfel, poziția cuibului trebuie marcată prin intermediul GPS-ului cât mai aproape de stâlp sau de suportul pe care se află cuibul. Datele salvate în aplicație pot fi trimise şi ulterior dacă nu există conexiune la internet. De asemenea, berzele albe și puii trebuie numărați numai la cuib. Diferența dintre păsările adulte și pui este simplă: adulții au ciocul roșu, iar puii au ciocul negru.Specialiștii biologi vor verifica și confirma apoi datele încărcate în aplicație. Pe baza informațiilor obținute, la finalul campaniei de monitorizare, companiile Enel din România urmează să amplaseze noi suporturi pentru cuiburile de barză, pe baza unui plan realizat împreună cu specialiștii SOR, în zonele unde companiile sale de distribuție de energie electrică activează (Muntenia Sud, Dobrogea și Banat).

Recent Posts

10 cele mai ușor de îngrijit animale de companie

Dacă vă plac pisicile, știți că, deși au o fire independentă, majoritatea felinelor nu sunt…

17 minute ago

Hernia ombilicală la pisică: simptome, cauze, diagnostic și tratament

Hernia ombilicală este o deschidere în peretele muscular unde se află ombilicul (buricul). Hernia permite…

10 ore ago

Oradea: defilare cu câini în centrul orașului. „Într-un oraș civilizat, pot fi și ei civilizați”

Oradea: defilare cu câini în centrul orașului. Defilarea organizată de Școala de Dresaj Pro Dog…

11 ore ago

Asociaţia Chinologică Română: va fi omologat provizoriu internaţional Ciobănescul Românesc Corb

 Ciobănescul Românesc Corb. Cristian Ștefănescu, președintele Asociației Chinologice Române, a anunțat vineri, în cadrul competiției…

12 ore ago

Furie în Turcia: „Luați-vă mâinile de pe animalele noastre”. Iubitorii de animale și politicienii atacă „Legea masacrului”

Furie în Turcia: „Luați-vă mâinile de pe animalele noastre”. Lângă rețeaua de autostrăzi care străbate…

13 ore ago

130 de animale aflate în situații de pericol au fost salvate în luna august, fiind întocmite peste 180 de dosare penale

În perioada 1 - 31 august 2024, polițiștii structurilor pentru protecția animalelor au aplicat amenzi…

14 ore ago

Parteneri