Lumea animalelor

SURPRIZĂ DE PROPORȚII! Uite care sunt noile VEDETE ale Delfinarului de pe litoral

SURPRIZĂ DE PROPORȚII! Noile vedete ale Delfinariului de pe litoral sunt trei lei de mare, californieni. Ei au sosit miercuri după-amiază la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa. Simpaticele mamifere au fost aduse din Europa în urma unei colaborări cu o firmă din domeniul dresajului și întreținerii mamiferelor marine. Noile vedete ale Delfinariului din Constanța sunt un mascul, de 9 ani, Sam, și două femele, de 5 și 10 ani, Inuk și Kali, născuți în grădină zoologică, unul la Nurenberg, masculul, iar femelele la o grădină zoologica din Franța.Cele trei simpatice animalele marine sunt dresate și au fost găzduite în bazinul ocupat, până nu de mult, de cei doi delfini ai complexului.Sam a fost adus la sfârșitul lunii martie iar femelele in urmă cu două zile. Când Inuk și Kali au incercat să intre într-un mic bazin lateral, Sam le-a gonit. Era locul lui. Dar, potrivit doctorului Adrian Bîlbă, director al Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, cei trei lei de mare au început, deja, să se apropie: „Masculul le-a acceptat foarte bine, nu se cunoșteau înainte, se înțeleg foarte bine și în câteva zile este posibil să începem reprezentațiile. Suntem optimiști, ca în preajma minivacanței de 1 Mai să fim funcționali”.
Cei trei lei de mare vor sta la Delfinariu cel puțin un an, în baza unui contract de colaborare științifică și educativă între Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța și Fauna Consulting, o firmă care i-a adus la Constanța și care are specialiști în domeniul dresajului și întreținerii mamiferelor marine.
Potrivit lui Adrian Bîlbă, spectacolele noilor vedete vor fi educative cu o temă de responsabilizare față de efectul poluării marilor cu plastice.
„Cele trei exemplare, Sam, născut în Germania şi două femele de cinci ani, respectiv zece ani – Inuk şi Kali, născute la o grădină zoologică din Franţa, sunt în etapa de acomodare în bazinele complexului şi vor rămâne la noi cel puţin un an, aceasta fiind perioada pe care a fost încheiat contractul, dar există şi posibilitate de prelungire. Noile vedete vor performa la Delfinariul Constanţa un spectacol educativ, cu o temă de protejare a naturii, o temă de responsabilizare faţă de efectul poluării mărilor cu mase plastice. Va fi o temă educativă, la care ţinem foarte mult pe care o gândim împreună, o temă care va fi o surpriză care în această vară se va dezvălui publicului”, a precizat Adrian Bîlbă.
  

Recent Posts

Fiecare semn astrologic are propriul animal spiritual – află care este al tău

Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…

5 ore ago

Zonkey, animalul hibrid care are o mamă măgăruș și un tată zebră

Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…

6 ore ago

Câinii pot simți furtunile sau schimbările meteorologice?

Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…

7 ore ago

„Tramvaiul Responsabilității” din Iași: un proiect unic în țară dedicat animalelor de companie

Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…

8 ore ago

Afecțiuni la care sunt expuși câinii și pisicile pe timp de iarnă

Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…

9 ore ago

De ce sunt pisicile atât de obsedate de indicatoarele laser?

Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…

10 ore ago

Parteneri