Vânătoarea de mistreţi din localitatea bihoreană Balc, organizată de omul de afaceri Ion Ţiriac, a avut loc sâmbătă, pe parcursul a două runde, participanţii primind un scurt instructaj, iar gazda lor cerându-le să folosească responsabil arma de vânătoare, potrivit ProTv.Potrivit stirileprotv.ro, printre oaspeţii lui Ion Ţiriac se numără Wolfgang Porsche – proprietarul companiei germane producătoare de autoturisme de lux cu acelaşi nume, Frantz Rauch – producător de sucuri naturale din Europa, Klaus Mangold – fostul preşedinte al grupului Daimler-Chrysler, Siegfried Wolf – cel care a revigorat industria auto din Rusia, lucrând împreună cu Vladimir Putin.Vânătoarea, organizată de zece ani, a început sâmbătă, la ora 8.00, când s-a strigat adunarea pentru a pune la punct planul de organizare a celor două runde. Participanţii au primit un scurt instructaj, gazda lor cerându-le să folosească responsabil arma de vânătoare. Ulterior, participanţii au plecat în echipa completă către zonele repartizate, mai arată stirileprotv.ro.a vânătoare au participat gonaci selectaţi din sat pentru a-i sprijini pe vânători.La prânz, oaspeţii au luat o pauză de masă, gustând din mâncăruri tradiţionale, precum ciorbă de fasole în pâine şi miel la proţap cu murături. Ulterior, oaspeţii au luat parte la cea de-a doua repriză de vânătoare. La final, vânătorii au spus că s-au împuşcat până într-o sută de mistreţi, mai arată sursa citată.Seara se va încheia cu o petrecere dată în cinstea invitaţilor, atmosfera fiind întreţinută de o formaţie care va cânta muzică lăutărească.Conform stirileprotv.ro, Wolfgang Porsche, proprietarul companiei germane producătoare de autoturisme de lux, este un vânător pasionat, având o puşcă lucrată manual în Austria, gravată cu aur, în valoare de 15.000 de euro.”Aveţi o ţară minunată, oameni drăguţi, afacerile de aici sunt bune. În ultimii ani au fost mai slabe, dar sper că se vor revigora. Am împuşcat doar trei purcei mici. Am un urs împuşcat la Braşov, acasă, ca trofeu”, a declarat Wolfgang Porsche.Fostul preşedinte al grupului Daimler-Chrysler, Klaus Mangold, a spus că a împuşcat un porc mic.”Am împuşcat azi un porc mic, am văzut mai mulţi, dar trebuie să fii foarte selectiv. Am un trofeu acasă care îmi va aminti tot timpul de România”, a declarat Klaus Mangold, potrivit stirileprotv.ro.De asemenea, Frantz Rauch, producătorul de sucuri naturale din Europa, a declarat că era bine să fi fost zăpadă.”Era mai bine să fi fost zăpadă. Zona domnului Ţiriac e atât de mare că nici nu ştii că e închisă. Mâncarea românească e foarte bună”, a declarat Frantz Rauch.Totodată, Siegfried Wolf, austriacul care lucrează de patru ani la revigorarea pieţei auto din Rusia, dar şi la pregătirea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci a spus: „Am construit satul olimpic de la Soci, am construit multe drumuri. Mă bucur că premierul României şi preşedintele vin la Soci”, citat de stirileprotv.ro.Duminică dimineaţă este programată ultima rundă a vânătorii, după care oaspeţii vor pleca spre case.sursa: mediafax.ro