Girafele sunt amenințate cu dispariția, în condițiile în care numărul acestora a scăzut cu aproximativ 40% în ultimele trei decenii, a informat Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN), citată de DPA.Potrivit Agerpres, în acest context, girafele au fost introduse pe Lista Roșie a organizației, ca specie „vulnerabilă”, a precizat IUCN în cadrul unei conferințe ONU dedicată biodiversității, desfășurată la Cancun, Mexic.Aceste animale sunt amenințate de vânătoarea ilegală, de tulburările civile, de mine și de extinderea fermelor, potrivit organizației non-guvernamentale cu baza în Elveția.În prezent, mai puțin de 98.000 girafe au rămas în Africa.Mai multe specii de păsări au intrat, de asemenea, pe Lista Roșie actualizată, realizată de organizație. Printre acestea se numără papagalul gri african, care se afla în categoria speciilor vulnerabile și a fost trecut în rândul speciilor confruntate cu un risc pronunțat de dispariție.Papagalii gri sunt apreciați ca animale de companie datorită capacității lor de a imita vorbirea umană, însă numărul lor este în scădere în condițiile în care multe păsări au fost capturate, iar habitatul lor natural din Africa Centrală s-a diminuat.În plus, soiuri sălbatice de plante folosite în alimentație, cum ar fi orzul, ovăzul, floarea-soarelui și mango au fost la rândul lor incluse pe listă.