Lumea animalelor

Un bărbat şi-a omorât câinele în cel mai BARBAR MOD cu putință! Uite ce au făcut cei care l-au văzut

Un bărbat şi-a omorât câinele în cel mai barbar mod cu putință! Uite ce au făcut cei care l-au văzut!O femeie din Huelva, Spania, a descoperit cadavrul câinelui legat de o piatră, pe plajă, la malul oceanului. Îngrozită, aceasta a făcut o fotografie pe care a distribuito pe rețelele de socializare în speranța că cineva o să vadă imaginea, iar făptașul va fi pedepsit. Femeia a scris și un mesaj în dreptul fotografiei:“Ieri, lângă parcul din spatele La Flor de la Canela. Îmi pare rău că postez această imagine, dar toată lumea trebuie să o vadă.”Imediat după ce fotografia a fost dată publicității, mii de ultilizatori  Facebook au distribuit-o şi au cerut ajutor pentru a identifica persoana care a fost capabilă de un gest atât de crud. După aproximativ două săptămâni, cineva a identificat câinele şi a sunat la poliţie.

Ofițerii de poliție au reuşit astfel să adune informaţii şi să-l aresteze pe proprietarul câinelui”, au scris reporterii de la ziarul Australian Times.

Individul a trebuit să dea o explicație oamenilor legii pentru fapta sa. El a spus că nu şi-a permis taxa de eutanasiere.„În schimb, a hotărât să-l lege de o piatră imensă şi să-l lase să se înece în bătaia valurilor. Suspectul este acuzat de cruzime faţă de animale şi abuz”, a declarat un reprezentant al poliției.

Recent Posts

7 diferențe esențiale între iubitorii de câini și cei de pisici: Ce spune alegerea animalului tău de companie despre personalitatea ta

Câine sau pisică? Descoperă ce spune alegerea animalului tău de companie despre personalitatea ta. Sunteți…

41 de minute ago

Generația de pisicuțe care luat cu asalt digul din Mangalia! Te vei topi când le vei vedea. Galerie foto și video

La Mangalia, pe digul de la malul mării, o nouă generație de pisici și-a făcut…

2 ore ago

Taxa pe care trebuie să o plătești dacă vrei să deții un câine în Germania

În Germania, proprietarii de câini sunt obligați să plătească „Hundesteuer” (Taxa pentru animale de companie),…

3 ore ago

Trupa Om la lună vine în Adăpostul Speranţa: Gătim pentru 500 de câini la evenimentul „Tocăniţă pentru toţi Bobiţă”

Formaţia Om la lună se alătură Adăpostului Speranţa la evenimentul "Tocăniţă pentru toţi Bobiţă", unde,…

3 ore ago

Cât de comun este să deții un câine?

Cât de comun este să deții un câine? Datele unui sondaj Statista Consumer Insights arată…

4 ore ago

Cu acest gest, câinele tău îți va arăta că te iubește enorm

Toți proprietarii de câini au trăit deja momentul în care cățelul vă întâmpină cu spatele…

20 de ore ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL