Lumea animalelor

Caz incredibil. Un Bull Terrier a omorât un cățel, după care a plecat cu el în gură. Stăpâna era lângă el și îl ținea în lesă

Un Bull Terrier, rasă cunoscută drept periculoasă, a atacat și apoi a ucis un cățel într-un parc din Târgu-Jiu, zona 9 Mai, după care a plecat cu prada în gură până acasă. În tot acest timp, stăpâna a fost alături de el, ținânu-l în lesă.

Câinele este cunoscut în cartier, localnicii din zonă au spus că patrupedul nu este la prima ieșire în parc, ci că l-au surprins de mai multe ori în parcurile din apropiere, la locurile de joacă.

Cetățenii sunt îngrijorați și se tem pentru siguranța lor și a copiilor lor

După acestă întâmplare, oamenii se tem din ce în ce mai mult pentru viața lor și a copiilor, sunt speriați, mai ales că există posibilitatea să se mai repete o situație asemănătoare și speră ca poliția să ia măsurile necesare în acest caz.

„În zona 9 Mai, această doamnă deține acest câine foarte periculos, de mult timp. Îl plimbă în părculețul din zonă, unde stau foarte mulți copii și bătrâni. Atacă căței și, din păcate, în dimineața asta, chiar l-a ucis pe acel cățel pe care îl are în gura.

Încerca o doamnă să-l apere pe bietul cațel, dar nu reușit să facă nimic, fiind foarte agresiv. Putea fi un copil în locul cățelului. Păcat de bietul cățel”, a spus o localnică care a asistat la incident, potrivit Stirile PROTV.

Câinele din rasa Bull Terrier face parte, conform legii, din categoria câinilor periculoși

Deținerea unui Bull Terrier, rasă cunoscută drept periculoasă, obligă stăpâna la respectarea unor reguli, în primul rând, nu trebuie să iasă cu el fără botniță  și fără zgardă în niciun caz. Stăpânii care nu tin cont de această regulă riscă să fie amendați cu o sumă ce poate să ajungă la 3000 de lei.

Tot incidentul a fost filmat de un cetățean care a stat pe urmele femeii și ale câinelui, fiind publicat pe rețelele de socializare, iar ulterior, acestea au ajuns în posesia polițiștilor și a fost demarată o anchetă. Poliția animalelor din Gorj face cercetări cu privire la acestă situație. Oamenii legii au fost sesizați de către cetățenii speriați de cele văzute și întâmplate.

Jandarmii au fost cei care s-au deplasat primii la fața locului, dar au constatat că nu este nimeni acolo, nici femeia și nici patrupedul.

A existat și un schimb de replici acide între bărbatul care a filmat toată întâmplarea și femeia, stăpâna câinelui. Bărbatul i-a spus femeii să stea pe loc că este filmată și va chema poliția. „Stai aici că oricum eşti filmată! Stai aici că sun să vină poliţia! Ia uitați cum a omorât cățelul!”, iar femeia a replicat: „ Unde vrei să stau? Unde dracu’ vrei să stau? Nu te mai da lângă el! Nu vezi că e nervos?”

„Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu și Biroului pentru Protecția Animalelor efectuează verificări în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt și luării măsurilor legale în conformitate cu prevederile OUG 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi”, a comunicat IPJ Gorj.

Recent Posts

10 cele mai ușor de îngrijit animale de companie

Dacă vă plac pisicile, știți că, deși au o fire independentă, majoritatea felinelor nu sunt…

22 de minute ago

Hernia ombilicală la pisică: simptome, cauze, diagnostic și tratament

Hernia ombilicală este o deschidere în peretele muscular unde se află ombilicul (buricul). Hernia permite…

10 ore ago

Oradea: defilare cu câini în centrul orașului. „Într-un oraș civilizat, pot fi și ei civilizați”

Oradea: defilare cu câini în centrul orașului. Defilarea organizată de Școala de Dresaj Pro Dog…

11 ore ago

Asociaţia Chinologică Română: va fi omologat provizoriu internaţional Ciobănescul Românesc Corb

 Ciobănescul Românesc Corb. Cristian Ștefănescu, președintele Asociației Chinologice Române, a anunțat vineri, în cadrul competiției…

12 ore ago

Furie în Turcia: „Luați-vă mâinile de pe animalele noastre”. Iubitorii de animale și politicienii atacă „Legea masacrului”

Furie în Turcia: „Luați-vă mâinile de pe animalele noastre”. Lângă rețeaua de autostrăzi care străbate…

13 ore ago

130 de animale aflate în situații de pericol au fost salvate în luna august, fiind întocmite peste 180 de dosare penale

În perioada 1 - 31 august 2024, polițiștii structurilor pentru protecția animalelor au aplicat amenzi…

14 ore ago

Parteneri