Din cuprinsul articolului
Un câine aflat la un pas să moară pe un lac înghețat este salvat de doi tineri!
Un câine, care a rămas captiv în mijlocul unui lac îngheţat a fost salvat de un om curajos care a decis să traverseze lacul pentru a putea ajunge la el. Viaţa lui era în pericol, deoarece gheaţa se putea sparge în orice moment şi astfel putea ajunge în apa rece.
Acest căţeluş a avut mare noroc să fie salvat de la temperaturi cu mult sub zero grade după ce doi bărbaţi s-au apropiat de el într-o canoe pentru a-l elibera.
Amândoi au urcat în canoe pentru a se putea apropia în condiţii de siguranţă de animalul înspăimântat şi au folosit o dronă pentru a survola zona în care se afla câinele.
Acest incident s-a petrecut în Scoţia, în zona Digby. Potrivit declaraţiilor localnicilor, Nathaniel Dentin a fost anunţat printr-un telefon că cineva a văzut un câine pierdut şi dezorientat prins în straturile de gheaţă şi zăpadă.
Nathaniel l-a chemat imediat pe prietenul său Mike Titus, pentru a-l ajuta cu această salvare. Exista o porţiune unde gheaţa se topise deja şi care era foarte favorabilă, deoarece le-a permis să vâslească direct acolo unde era câinele.
Atunci Nathaniel a avut ideea să-şi îmbrace costumul de neopren şi să-şi croiască drum prin gheaţă pentru a salva câinele. Dar nu i-a fost uşor, deoarece ruperea gheţii necesită timp.
„M-am scufundat şi am înotat de parcă aş fi avut 20 de ani”, a spus Nathaniel.
L-au transportat imediat la Digby Municipal Dog Control, unde medicii l-au examinat și au confirmat că este perfect sănătos.
Când au ajuns la câine, şi-au dat seama că bietul animal era mai îngrozit decât credeau şi nu ar mai fi rezistat mult. Cu toate acestea, au reuşit să-l convingă să vină în canoe.
Când vine vorba de animalele de companie în apartament, mărimea contează. Lăbuțele uriașe și labele…
V-ați întrebat vreodată dacă câinii pot ronțăi fructe și le pot mânca ca pe o…
În fața unei întâlniri cu un câine fără stăpân, ASPA (Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția…
Schema de vaccinare.Vaccinarea câinilor și pisicilor este esențială pentru menținerea sănătății lor și pentru prevenirea…
Ați auzit vreodată că animalele de companie și stăpânii lor sunt la fel? Cu siguranță…
Atenție, atenție! Acum nu mai trebuie să te definești ca o „persoană iubitoare de pisică”…