Pe 25 martie, în jurul orei 13.00, o femeie din comuna Fărcaşa a alertat poliţia după ce a fost victima unei tentative de tâlhărie. Ea a declarat că, în timp ce se afla în parcarea unui magazin din Baia Mare şi aşeza cumpărăturile în portbagaj, a observat o persoană în interiorul autoturismului, care încerca să deschidă torpedoul. Femeia a intervenit şi l-a prins pe hoț de haină, cu intenţia de a-l reţine. Suspectul a lovit-o pentru a-şi asigura scăparea şi în cele din urmă a abandonat haina în mâinile femeii, fugind împreună cu alte două persoane. La scurt timp, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Baia Mare, au identificat tâlharii, doi băimăreni în vârstă de 23 şi 28 de ani. Pentru probarea activităţii infracţionale a unuia dintre suspecţi, poliţiştii au folosit unul dintre câinii special dresaţi în acest scop. Câinele, fără nicio ezitare, a asociat mirosul suspectului de 23 de ani cu cel de pe haina abandonată în mâinile victimei. Tânărul 23 de ani a fost reţinut, iar celălalt de 28 de ani este cercetat în libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de tâlhărie. În cursul zilei de astăzi, suspectul reţinut va fi prezentat Judecătoriei Baia Mare, cu propunere de arestare preventivă. Câinele, un ciobănesc belgian (Malinois), pe nume Meban, se află la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş din anul 2011, iar conductorul şi prietenului lui este agent-şef principal de poliţie Giurgea Ioan, din cadrul Serviciului Criminalistic.