Susan Spencer, o scriitoare americană diagnosticată cu scleroză laterală amniotrofică, și-a găsit regăsit puterea și inspirația de a scrie datorită cățelului ei Lenny. Autor: Tina Simionescu Susan s-a bucurat de o viata excelenta. A avut succes la public iar ultima ei carte s-a intitulat „Înainte de a-mi lua la revedere„. Ironic, pentru ca în decursul a nici doi ani, boala a evoluat și, încetul cu încetul, Susan a pierdut controlul membrelor sale, lucru care i-a afectat scrisul și chiar si abilitatea de a mai mesteca mâncarea. Mai toate atribuitiile sale au fost preluate de către soțul ei, copiii preluand treburile casnice. Dintr-o persoana activă si dinamică, așa cum obișnuia să fie Susan, femeia a devenit o leguma. Pentru ea a fost “ca o moarte conștientă”.Dar dupa zicala ca tot raul e spre bine, Susan a cautat partile pozitive din viata ei si asa a realizat că începuse să acorde foarte multă atenție sunetelor din jurul ei. 
„Inițial nu pot spun că am fost apropiată de Lenny. Îl cumpărasem pentru cei mici, ca să le dezvolt simțul responsabilități, dar acest câine mi-a simțit suferința și a început să se apropie de mine”, a povestit Susan. Femeia a început să acorde din ce în ce mai multă atenție cățelului încercăd sa creeze o legătură cu acesta. Nu mare i-a fost mirarea cănd Lenny, deși nu comunicau verbal, a început “să-i citeasca gândurile”, spune scriitoarea. “Ma inteleg cu el, imi face existenta mai usoara. Ma amuza si imi tine de urat. Ma ambitioneaza si sta langa mine in permanenta.”
Azi, Susan a pierdut total controlul corpului, dar nimeni nu poate spune că a pierdut definitiv lupta. Lenny e in permanenta alaturi de ea si o face sa zambeasca sau sa se bucure de prostioarele pe care le face. Mai mult, femeia a primit cadou un laptop special construit pentru cei cu această boală și a reînceput să scrie, inspirata fiind de patrupedul ei loial si iubitor. Susan îl numește pe Lenny aghiotantul ei, așa cum Sherlok îl avea pe Dr. Watson.