Un câine, o pisica şi un şobolan, prieteni pe viață! Booger, Kitty şi Mousey ne arată că nu pot fi dușmani de temut niciodată, iar prietenia dintre trei specii diferite este impresionantă.
Gregory Pike este stăpânul celor trei simpatice animale. În ultimii ani, Gregory şi-a dedicat viaţa, călătorind cu animale sale de companie în întreaga Americă.
Şi în fiecare zi, indiferent în ce loc din lumea asta se află, el îşi ia cu el cele trei vietăți şi le plimbă prin oraş, vrând să transmită un mesaj de pace. Dacă cele 3 animale, din specii diferite, care în mod normal reprezintă o pradă şi un prădător în mediul natural, se înţeleg perfect, cel puțin în cazul lor.Datorită popularităţii prietenilor săi blănoşi, Pike este cunoscut peste tot în lume ca „tipul câine-pisică-şobolan”.
El l-a adoptat pe câinele Booger de la un adăpost din Telluride, Kitty, pisicuţa a fost salvată de sub o clădire unde el a găsit-o pe ea şi pe fraţii ei, după ce mama ei murise. Mousey, este unul dintre şobolanii care în aceşti ani a tot venit şi plecat. Însă oricare din şobolanii care au făcut parte din proiectul lui Gregory nu a fost privit niciodată ca o pradă de către Booger şi Kitty. Mai degrabă, spune Pike , „trio-ul este mai mult ca familie”.
Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…