Un beagle în vârstă de doi ani reușește să miroasă o bacterie care anual omoară zeci de mii de oameni numai în Statele Unite ale Americii. Câinele pe nume Cliff este folosit în spitale pentru a depista dacă sunt pacienți purtători de Clostridium difficile, care provoacă diaree prelungită, scrie Daily Mail. Animalul miroase în jurul paturilor pacienților, iar dacă sesizează prezența bacteriei se oprește pentru a le atrage atenția medicilor. După două luni de antrenamente la University Medical Centre din Amsterdam, Cliff a fost capabil să identifice doar într-un singur spital 25 din 30 de pacienți infestați. Totuși, cercetătorii susțin că munca depusă de câine este limitată și folosirea lui pentru stabilirea unui diagnostic nu este în totalitate exactă. „Iubesc câinii și cred că sunt uimitori. Dar nu sunt sigur că ei pot fi folosiți cu succes într-un spital aglomerat, unde sunt multe elemente care le pot distrage atenția”, susține Bruce Hirsch, specialist în boli infecțioase la un spital din New York. În ciuda scepticismului, Hirsch crede că cercetarea în direcția aceasta este binevenită, cât timp Cliff depistează infecția în scurt timp, spre deosebire de analizele de specialitate care oferă rezultatul în câteva zile.
Câinele robot numit „Spot”, creat de Boston Dynamics, este cel mai recent instrument din arsenalul…
Înainte de a trata pielea uscată a câinelui dumneavoastră, trebuie să determinați cauza principală. Dacă…
Un tânăr de 17 ani din comuna Petreștii de Jos, județul Cluj, a fost reținut…
Într-un caz neobișnuit, două pisici au fost internate la Spitalul Veterinar Universitar de Urgență din…
Polițiștii din județul Hunedoara au oprit recent un transport ilicit de câini și pisici care…
Într-una dintre cele mai cunoscute reclame Alpo din anii '80, actorul Lorne Greene proclama: „Danny…