Un câine rănit intră într-un cabinet veterinar, spre surprinderea tuturor celor prezenți!
Patrupedul a simțit că va primi ajutor din partea oamenilor cu suflet mare!
Pentru Igor Holanda, imaginea unui cățel care a intrat în clinica sa veterinară din Brazilia nu este una neobișnuită, însă de această dată, întâmplarea era una „specială”! Patrupedul era singur, fără urmă de proprietar.
„A venit foarte calm, a intrat în clinică şi s-a oprit”, potrivit lui Holanda. „La început nu am înţeles ce vrea. Ne-am uitat în jur pentru a vedea dacă îl însoţeşte cineva, dar nu era nimeni”.
„Mă simt privilegiat să pot ajuta”, a spus Holanda. „Dumnezeu l-a îndrumat pe acest animal până la clinica mea, ca să pot avea grijă de el”.
Se pare că era un câine de pe străzi, care suferea din cauza unei răni din jurul gâtului.
„Când ne-am apropiat de animal, ne-am dat seama că bietul câine ne cerea ajutorul”, a spus Holanda.
„L-am dus în cabinet, i-am făcut o evaluare clinică generală şi apoi i-am curăţat rana”, povesteşte Holanda.
Cu puţin noroc, decizia câinelui de a intra în clinica veterinară va avea ca rezultat mai mult decât o rană vindecată, iar bărbatul va fi răsplătit înzecit pentru gestul său de omenie!