Din cuprinsul articolului
Un cățel abandonat în pădure, cu piciorul rupt și cu toate bunurile sale, a stat timp de aproximativ două săptămâni acolo, așteptând ca cineva să vină să-i arate dragoste, salvându-l și oferindu-i un cămin.
Spre norocul lui, până la urmă, un bun samaritean s-a arătat, acum, din fericire, fiind pe mâini bune și pe drumul spre recuperare, după ce a fost preluat de o organizație de salvare, iar acum își caută un nou cămin.
Câinele a primit numele Hank, iar în clipa în care a fost găsit în pădure, acesta stătea nemișcat, înconjurat de jucăriile sale vechi, un pat pentru câini și o pungă cu mâncare. Era clar că cineva îl abandonase acolo.
Potrivit unei postări pe Facebook, Hank a fost găsit, de asemenea, cu un picior fracturat de cel puțin două săptămâni. Totodată, a petrecut aproximativ două săptămâni de unul singur în pădure și era extrem de slăbit.
Hank a fost preluat de Humans and Animals United, o organizație non-profit de salvare a animalelor cu sediul în Florida, care l-a pregătit pentru o intervenție chirurgicală pentru a-i repara piciorul rupt.
„Hank este bine dispus, iar personalul pur și simplu îl adoră”, a scris Humans and Animals United pe Facebook. După ce trecuse prin atâtea, era clar că Hank a fost recunoscător că se afla în sfârșit pe mâini bune.
„A început să dea din coadă când a aflat că va fi dus la spitalul veterinar. Nu ne putem imagina de ce cineva l-ar abandona cu un picior rupt”, au scris aceștia.
Din fericire, în pofida suferințelor pe care le-a îndurat de-a lungul vieții, lucrurile se îmbunătățesc acum pentru Hank.
Rosa Fond, fondatoarea organizației Humans and Animals United, a declarat pentru The Dodo că cererile de adopție au început să curgă pentru Hank. El mai are încă de recuperat, dar va avea în curând un cămin.
„Va mai avea de parcurs o mică călătorie înainte de a fi pe deplin adoptabil”, a declarat ea pentru The Dodo. „Dar acum este în siguranță și nu va mai fi rănit niciodată, niciodată”.
Este sfâșietor prin ce a trecut acest câine, dar ne bucurăm atât de mult că Hank se află acum pe mâini bune, pe drumul spre recuperare și sperăm că va avea în curând un nou cămin minunat.
Un cățel abandonat reprezintă o imagine care totdeauna frânge inimi, iar oamenii nu pot să rămână indiferenți în astfel de cazuri. El are opt luni și un viitor în față, sperăm unul cât mai frumos.
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…
Te-ai întrebat vreodată ce gândește câinele tău? Ce ți-ar spune dacă ar putea vorbi? Să…
Proiect de lege: Sterilizarea obligatorie pentru pisici de rasă comună, cu sau fără stăpân. Această…
Ai animale de companie și locuiești la bloc? Legislația privind animalele de companie în apartamente…