Din cuprinsul articolului
Un cățel adorabil a fost surprins în același loc în care a fost abandonat de fosta lui familie!
Următoarea poveste îl are în centrul atenției pe un cățel extrem de loial, care nu a vrut să își părăsească fosta lui casă, după ce familia lui a fost nevoită să se mute. Drama a început în momentul în care cei pe care îi considera familie au luat decizia să îl lase în urmă, ștergând toate amintirile din trecut.
Indiferent de situație, animalul de companie nu a vrut să plece de pe terasa lui favorită, acolo unde obișnuia să își petreacă timpul alături de stăpân.
În Harrisburg, Pennsylvania, un biet câine a aşteptat zile întregi pe terasa casei sale după ce familia lui se mutase şi renunţase la el ca la un obiect inutil. Vecinii au fost cei care au observat situația şi au contactat voluntarii adăpostului Speranza Animal Rescue.
După multe momente de ezitare, Cupidon s-a lăsat în cele din urmă luat de voluntari şi condus la adăpost. Ulterior s-a descoperit că patrupedul fusese intenţionat abandonat acolo, cu puţin timp înainte ca familia umană să părăsească acea casă din Harrisburg, PA.
El aşteaptă ca o nouă familie să profite de ocazie şi să-l adopte de îndată, fără să mai fie nevoit să treacă prin astfel de experiențe neplăcute.
Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…