Un cățel cu handicap este salvat de pe stradă, iar acum se poate bucura de o familie iubitoare!
Patrupedul încerca să supraviețuiască pe străzile periculoase!
Pentru Jax, un biet câine care a hoinărit pe străzi luni la rând, viața a fost una extrem de complicată. Chiar dacă era hrănit de vecinii mărinimoși, patrupedul avea nevoie urgentă de o familie iubitoare, căreia să îi fie loială pentru toată viața.
Voluntarii organizaţiei de salvare a animalelor „Hope For Paws” au plecat imediat către locul indicat pentru a-l salva.
Misiunea a fost îngreunată, deoarece câinele nu avea niciun interes faţă de mâncare şi prin urmare voluntarii nu se puteau apropia de el. Câinele avea o problemă la un picior şi nu se putea deplasa normal.
După mult efort, în cele din urmă l-au prins. Când au ajuns la veterinar, Jax a început să se calmeze de parcă şi-ar fi dat seama că este în siguranţă. După un control amănunţit, s-a descoperit că Jax avea un handicap din naştere, motiv pentru care oasele nu se dezvoltaseră niciodată pe deplin la un picior.
Trei luni mai târziu, „LA Animal Rescue” i-a găsit o casă uimitoare, unde va putea să își trăiască restul zilelor liniștit.