Lumea animalelor

Un cățel se transformă uimitor după ce prinde încredere în noua lui familie!

Un cățel se transformă uimitor după ce prinde încredere în noua lui familie!

Viața unui cățel adorabil s-a schimbat complet după ce a întâlnit oamenii potriviți!

După ce un patruped pe nume Walt fost salvat dintr-un adăpost pentru animale, experiența unei noi familii l-a îngrozit. Chiar dacă oamenii aveau intenții bune, câinele a fost atât de afectat de vechile experiențe, încât se temea să păşească până și în camere. A stat ore întregi cu privirea fixată spre pereţi, deşi noii săi stăpâni îi pregătiseră un culcuş moale în care să se relaxeze. Toată lumea era conștientă de procesul îndelungat prin care va fi nevoit să treacă pentru a putea să își recapete încrederea în oameni.

Noua familie a lui Walt i-a oferit spaţiu şi timp şi treptat Walt a început să se simtă în siguranţă. Deşi a tremurat pentru prima dată când Kelly a încercat să-l atingă, acum a început să ceară el singur să fie mângâiat. Îşi iubeşte, de asemenea, tovarăşul canin şi cei doi se cufundă împreună într-un culcuş moale.

cățel

Transformarea lui dintr-un câine speriat şi neapreciat, într-un membru fericit al familiei este ceva ce nu trebuie ratat, iar videoclipul de mai jos ne prezintă cu exactitate, cât de mult contează puțină dragoste și atenție față de animalele noastre de companie.

Recent Posts

Marley, pisica anului 2024. Sprijinul emoțional al fameilor traficate: „este un exemplu minunat al puterii iubirii”

Marley, pisica anului 2024,  despre care se spune că  are „darul incredibil al empatiei” ajută…

5 ore ago

Picki, îngerul salvator care și-a salvat stăpânul cu deficiențe de auz în urma potopului din Galați

Povestea lui Ionuț din județul Galați, salvat din calea viiturilor de cățelul său Picki, este…

6 ore ago

Misiune deosebită pompierilor: cățel salvat de sub dărmături într-o zonă inundată din Galați

Cățel salvat de sub dărmături. În satul Slobozia Conachi, afectat grav de inundații, pompierii din…

7 ore ago

Parteneriat între două mari companii: împreună pentru promovarea responsabilității față de animale

 Organizația Eduxanima și Fressnapf România au format un parteneriat strategic pentru a promova protecția și…

8 ore ago

Blondul din Berceni, motanul care se plimbă pe la geamurile bucureștenilor din cartier

Povestea Blondului din Berceni, un motănel fără adăpost, a captat atenția comunității online din București.…

9 ore ago

Caz cutremurător / Acuzații deosebit de grave aduse unor doi copii din Prahva, de 13 și 15 ani: suspectați că au ucis cu cruzime patru pui de câine.

Tragedia  s-a petrecut într-o localitate din județul Prahova, unde doi copii, cu vârste de 13…

10 ore ago

Parteneri