Patru pui de tigru bengalez de culoare albă, născuți în captivitate în El Salvador și considerați în pericol de extincție, vor fi prezentați publicului de Fundația Refugio Salvaje (Furesa), a declarat o sursă a instituției citată de EFE, preluată ulterior de Agerpres.Luis Martínez, asistentul veterinar al acestei grădini zoologice private, a explicat că puii născuți în decembrie se află „în condiții optime de sănătate” și așteaptă ca publicul să-i cunoască.Atât alimentația cât și dezvoltarea puilor de tigru este supravegheată riguros de experții refugiului pentru animale situat în departamentul La Libertad (centrul țării), pentru a garanta bunăstarea lor.Părinții celor patru pui, două fete și doi băieți, sunt un mascul care a fost adus în 2010 dintr-o rezervație din Méxic și o femelă care a fost recuperată în 2008 de la un circ, a declarat Martínez, care a precizat că în El Salvador există doar șase tigri albi.Publicul care va veni miercuri, în prima zi de prezentare, va avea posibilitatea să-și facă poze cu cei patru pui, a precizat veterinarul.Furesa, un centru privat înființat în 2012 care are în grijă 125 de animale din 31 de specii diferite, mizează pe reproducerea animalelor în pericol de extincție având drept scop prezervarea speciilor, a precizat sursa.
Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…