Din cuprinsul articolului
Un Ciobănesc German a intrat într-o puternică depresie după ce a fost abandonat!
Nimeni nu se aștepta ca un Ciobănesc German să intre într-o asemenea stare!
Pentru Rocco, un Ciobănesc German în vârstă de trei ani, toate problemele au început în momentul în care familia lui nu l-a mai dorit, și au decis să îl ducă într-un centru pentru animale din Texas.
După un mic consult, voluntarii au ajuns la concluzia că Rocco fusese neglijat, însă problemele cele mai mari erau cauzate de depresia care i-a pus stăpânire pe viață.
Adăpostul de animale a postat şi o fotografie cu Rocco pe pagina sa oficială de Facebook în speranţa că cineva îl va adopta şi îi va oferi o casă pentru totdeauna.
Din fericire, Preethi Pillaipakkam, o mare iubitoare de animale, prin intermediul „DFW German Shepherd Rescue”, s-a oferit imediat să-l ajute.
A fost o bucurie uriaşă pentru toţi să afle că patrupedul devenea din ce în ce mai fericit şi mai încrezător în oamenii de lângă el. Animalele de companie au reușit să îi ofere din ce în ce mai multă încredere, iar el a simțit că se află în locul potrivit, alături de persoanele potrivite.
„A început încet să exploreze casa”, a spus Pillaipakkam. „Iubeşte canapele şi culcuşul său şi îi plac foarte mult jucăriile zgomotoase şi mingiile de tenis. Este un foarte bun căutător.”
Pillaipakkam a creat, de asemenea, un cont pe Instagram pentru a putea împărtăşi cu cei interesaţi actualizări despre povestea câinelui. Ea spera că Rocco îi va inspira şi pe alţii să adopte câini adulţi, deoarece aceştia sunt adesea abandonaţi în adăposturi din cauza schimbărilor care se produc în viaţa proprietarilor.
Acum, patrupedul este schimbat total, iar familia lui încearcă să îi ofere cele mai frumoase momente, în fiecare zi.