Louisiana, SUA. Căţeluşa Zoie stătea cuminte în cuşca ei când un copilul vecinilor, în vârstă de doar 9 ani, a avut o idee diabolică. Puştiul a vrut să omoare câinele, pentru amuzament, dând foc la pătuţul din cuşca închisă. Micuţa Zoie a suferit arsuri grave pe abdomen şi pe lăbuţe şi dacă nu intervenea proprietarul imediat, animalul ar fi murit în chinuri groaznice. Poliţia a venit imediat şi a constatat cu stupoare cele întâmplate. Cu toate că legea spune că un copil sub vârsta de 10 ani nu poate fi responsabil de acţiunile sale, toţi cei prezenţi la faţa locului au fost revoltaţi de gestul copilului, fiind clară intenţia de a ucide în chinuri câinele. “Intenţia criminală apare în mintea omului atunci când îşi dă seama că ceea ce urmează să facă va produce suferinţă, dar nu se opreşte. Aceste gesturi atrag consecinţe, iar copiii nu înţeleg noţiunea de consecinţă. Însă înţeleg ce e rău şi ce e bine”, a spus Sclynski Leiger, avocat din oficiu. Căţeluşa Zoie are un drum lung până la recuperare, având abdomenul plin de arsuri de gradul II, iar perniţele sunt acum inexistente. Medicii veterinari o monitorizează non-stop. Sursa.