Din cuprinsul articolului
Kaavan, un elefant ce a petrecut mai bine de 30 de ani în faimoasa grădină zoologică Marghazar din Islamabad, trăieşte singur în condiţii greu de imaginat la o grădină zoologică din Pakistan. Cei care se ocupă de bunăstare animalelor au intervenit în acest caz și au anunțat ce decizie vor lua.
Un elefant trăiește în condiții greu de imaginat. Kaavan prezintă semne vizibile de obezitate
Kaavan, supranumit „cel mai singuratic elefant din lume” de activiştii pentru drepturile animalelor, a petrecut mai bine de 30 de ani în faimoasa grădină zoologică Marghazar din Islamabad înainte de a atrage atenţia militanţilor – inclusiv a cântăreţei Cher – care au început să facă lobby pentru relocarea sa în urmă cu aproximativ 4 ani, notează The independent.
Martin Bauer, purtător de cuvânt al grupului „Four Paws“ care se ocupă cu apărarea drepturilor animaleleor, a declarat că elefantul a primit în sfârşit aprobarea medicală pentru a călători, cel mai probabil într-un sanctuar pentru animale din Cambodgia, unde va trăi în condiţii mai bune, printer animale.
„Din cauza malnutriţiei şi a lipsei de exerciţiu fizic, Kaavan prezintă semne vizibile de obezitate. De asemenea, unghiile sale sunt crăpate şi malformate“ a spus dr. Amir Khalil, medic veterinar în cadrul Four Paws. Grădina Zoologică în care era ţinut elefantul a fost închisă în luna mai de către Înalta Curte Pakistaneză din cauza condiţiilor extrem de proaste în care erau ţinute animalele.