Este imposibil să nu-ți smulgă un zâmbet, pentru că ratonul este atât de simpatic încât și cea mai morocănoasă persoană se va bucura la vederea lui. Povestea jovialului nostru prieten a început tocmai din America de Nord, teritoriul pe care s-a format. În limba indienilor nord-americani, raton înseamnă cel care ”zgârie cu mâinile”.La început, ratonii au fost răspândiți pe tot teritoriul Americii și abia în anul 1930 au ajuns în Europa Centrală.Familia ratonilor este alcătuită din 18 specii. Cei mai cunoscuți membrii ai familiei Procyonidae sunt ratonul, coati, panda pitic și kinkajou. Toate speciile din familia ratonilor au cozi lungi, membre puternice și labe plate, cu gheare. Ca și urșii de talie mare, speciile din familia ratonilor sunt plantigrade, ceea ce înseamnă că se pot ridica în două picioare. Au un miros extrem de dezvoltat și, în afară de coati, sunt animale nocturne. Ratonul are un simț tactil foarte dezvoltat, și poate că de aici i se trage și denumire (cel care zgârie cu mâinile).Habitatul preferat al ratonilor este reprezentat de pădurile de foioase din apropierea apelor și mlaștinilor. Ziua, ratonii dorm în scorburi sau în găuri, între stânci sau în gropi săpate în pământ. În ceea ce privește alimentația, aceste animale nocturne vânează păsări, șoareci, insecte, pești mici, melci, crustacee și broaște. Din regimul lor mai fac parte ouăle, nucile, fructele și cerealele. Vara și toamna, ratonii înmagazinează rezerve de grăsime pentru anotimpul răcoros, de multe ori dublându-și greutatea corpului. Pe spate, stratul de grăsime poate să atingă și 2,5 cm.Ratonul nord-american are capul mare și botul ascuțit, blana relativ lungă, coadă stufoasă, cu cercuri maronii și negre. Pe spate și pe părțile laterale ale trupului, blana este maronie-cenușie iar pe abdomen este gri. O altă trăsătură caracteristică sunt semnele negre de pe obraji. Ratonii se pot recunoaște noaptea între ei după masca închisă de la nivelul feței. Coada ratonilor poate atinge în jur de 40 de cm în timp ce ratonii măsoară între 45 și 70 de cm.De regulă, ratonii dorm toată ziua iar noaptea își caută hrana, prin pipăit, însă mănâncă abia după ce o examinează atent iar mirosul lor fin le dă ”undă verde” în acest sens. Ratonul are obiceiul de a-și spăla hrana cu ajutorul lăbuțelor anterioare și se pare că acest comportament este legat de prinderea hranei din mediul acvatic. Avem de-a face cu un gest înnăscut deoarece a fost observat și la speciile aflate în captivitate care nu dispuneau de o sursă de apă.În regiunile reci, ratonii își petrec iernile în vizuini și în scorburi de copac. Deși dorm adânc, ei nu hibernează, ieșind din locul de odihnă imediat ce vremea se încălzește puțin.Reproducerea și comportamentul socialCa și comportament social, putem spune că masculii se împerechează cu mai multe femele, în timp ce femela acceptă un singur pețitor. Maculii care de regulă par pașnici, se luptă deseori în timpul sezonului de împerechere. După 9 săptămâni de gestație, femela naște între trei și cinci pui. Masculii nu participă la creșterea puilor. La naștere, micuții ratoni nu au dinți, au ochii închiși și cântăresc aproximativ 75 de grame. Ochii se deschid la vârsta de două săptămâni și jumătate, iar dinții încep să crească după 19 zile de la deschiderea ochilor. Zece zile după naștere, puii dobândesc masca atât de caracteristică ratonului! Timp de 8 săptămâni, ei vor rămâne în adăpostul în care s-au născut, apoi vor începe să-și însoțească mama în căutarea hranei. O familie de ratoni este formată din mamă și pui. Aceștia sunt sociabili și sunt învățați de mamă să se cațere, să vâneze și să înoate. Familia stă unită timp de un an, după care tinerii ratoni își părăsesc mama.