Este imposibil să nu-ți smulgă un zâmbet, pentru că ratonul este atât de simpatic încât și cea mai morocănoasă persoană se va bucura la vederea lui. Povestea jovialului nostru prieten început tocmai din America de Nord, teritoriul pe care s-a format. În limba indienilor nord-americani, raton înseamnă cel care ”zgârie cu mâinile”.La început, ratonii au fost răspândiți pe tot teritoriul Americii și abia în anul 1930 au ajuns în Europa Centrală.Familia ratonilor este alcătuită din 18 specii. Cei mai cunoscuți membrii ai familiei Procyonidae sunt ratonul, coati, panda pitic și kinkajou. Toate speciile din familia ratonilor au cozi lungi, membre puternice și labe plate, cu gheare. Ca și urșii de talie mare, speciile din familia ratonilor sunt plantigrade, ceea ce înseamnă că se pot ridica în două picioare. Au un miros extrem de dezvoltat și, în afară de coati, sunt animale nocturne. Ratonul are un simț tactil foarte dezvoltat, și poate că de aici i se trage și denumire (cel care zgârie cu mâinile).Habitatul preferat al ratonilor este reprezentat de pădurile de foioase din apropierea apelor și mlaștinilor. Ziua, ratonii dorm în scorburi sau în găuri, între stânci sau în gropi săpate în pământ. În ceea ce privește alimentația, aceste animale nocturne vânează păsări, șoareci, insecte, pești mici, melci, crustacee și broaște. Din regimul lor mai fac parte ouăle, nucile, fructele și cerealele. Vara și toamna, ratonii înmagazinează rezerve de grăsime pentru anotimpul răcoros, de multe ori dublându-și greutatea corpului. Pe spate, stratul de grăsime poate să atingă și 2,5 cm.Ratonul nord-american are capul mare și botul ascuțit, blana relativ lungă, coadă stufoasă, cu cercuri maronii și
Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…