Un loc unde să doarmă, soluția găsită într-o stație de autobuz! Ajutor pentru câinii fără stăpân.
Câinii se confruntă cu o mulțime de probleme pe stradă!
Animalele fără stăpân întâmpină o mulțime de probleme atunci când vine vorba despre traiul de zi cu zi. Astfel, siguranța unui adăpost și mâncarea de calitate venită în mod regulat, reprezintă doar o dorință îndepărtată și greu de atins.
Însă, în diferite zone din lume, oamenii decid să intervină și să le facă viața mai frumoasă. Așa s-a întâmplat și într-o comunitate din Brazilia, acolo unde angajații unei stații de autobuz au făcut un gest cu totul impresionant!
Terminalul de autobuz Barreirinha din Curitiba, Brazilia, a fost transformat în mai multe spaţii de dormit prevăzute cu câte o pătură călduroasă celor câţiva câini vagabonzi din zonă.
Pentru a-i imortaliza pe aceşti câini vagabonzi care dorm liniştiţi în staţia de autobuz, Fabiane Rosa le-a făcut câteva poze pe care le-a publicat pe Facebook, însoţite de textul:
„Felicitări personalului terminalului, toată lumea înţelege că aceşti îngeri sunt acolo şi au dreptul să nu sufere din cauza frigului. Multe companii din Curitiba ar putea urma acest exemplu, ajutând un animal fără adăpost. Desigur, acest lucru nu este ideal pentru ei, dar cel puţin încă există oameni care au grijă de bieţii patrupezi.”