Din cuprinsul articolului
Un motan își conduce în fiecare zi stăpâna la autobuzul școlar!
Următoarea întâmplare îl are în centrul atenției pe Craig, un motan extrem de prietenos și adorabil, adoptat dintr-un centru pentru animale. El a rămas mereu recunoscător familiei sale pentru acest gest, și s-a atașat extrem de mult de stăpâna lui în vârstă de șapte ani.
Se pare că motanul a învăţat rapid programul proprietarilor săi şi s-a adaptat perfect activităţilor acestora, în special la cele fetiţei. Când Craig şi-a dat seama că micuţa se trezeşte în fiecare dimineaţă pentru a merge la şcoală, a decis să o „însoţească” până la staţia autobuzului şcolar.
Craig părăseşte casa în fiecare dimineaţă alături de fiica Jessicăi şi se asigură că fetiţa urcă în autobuzul şcolar.
„Prima dată, m-am gândit: ‘Oare chiar face asta?’. Şi imediat ce a venit autobuzul, mă aşteptam să se întoarcă acasă”, povesteşte Jessica, „dar a stat acolo şi s-a asigurat că fetiţa a urcat, apoi l-a urmărit cum pleacă şi în cele din urmă vine către mine.”
De asemenea, se pare că Craig simte ora de întoarcere a micuţei sale stăpâne.
O prietenie cu totul specială s-a stabilit între ei. Jessica a postat un videoclip al scenei pe profilul ei TikTok, pentru a demonstra cum Craig este nedespărţit de fiica sa.
Videoclipul de mai jos ne prezintă relația specială de prietenie între animalele noastre de companie și oameni, în special cu cei mici.
Te-ai întrebat vreodată ce gândește câinele tău? Ce ți-ar spune dacă ar putea vorbi? Să…
Proiect de lege: Sterilizarea obligatorie pentru pisici de rasă comună, cu sau fără stăpân. Această…
Ai animale de companie și locuiești la bloc? Legislația privind animalele de companie în apartamente…
Stephen Huneck, un artist american pasionat de câini și de sculptură, a creat un loc…
În Japonia, relația specială dintre oameni și câinii robotici evidențiază o tendință unică, rezultată atât…
Un pui mumificat din era glaciară din Siberia este prima mumie cunoscută a unei pisici…