Din cuprinsul articolului
Un muncitor de pe stradă, ultima salvare a unui biet cățel bolnav!
În vârstă de două luni, un biet cățel își plângea singur amarul pe stradă, vizibil măcinat de probleme și lipsa unei familii. Spre norocul lui, un bărbat care trecea întâmplător pe stradă observat animalul de companie, și a decis imediat să îl ajute.
Acesta l-a dus în adăpostul pentru animale „Chicago Animal Care and Control”. Următorul pas a fost să fie internat de urgență într-un centru veterinar, unde oamenii cu inimă mare i-au oferit toată atenția din lume.
A primit numele Parmesan, iar medicul veterinar a decis imediat să îl ajute cu un tratament menit să îi refacă pielea acoperită de răni.
Parmesan locuieşte acum într-o casă temporară, şi cu toate că deocamdată nu şi-a revenit complet, în sfârşit începe să-şi arate personalitatea adorabilă.
Din păcate micuțul patruped nu avea un microcip pentru a putea să își regăsească familia, însă toată lumea consideră că el a fost abandonat fără milă, chiar de către cei care trebuiau să îi ofere o casă și o familie iubitoare!
Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…