Sari la conținut
Home » Un nou studiu descoperă că animalele de companie ar putea ajuta la prevenirea alergiilor alimentare la copii

Un nou studiu descoperă că animalele de companie ar putea ajuta la prevenirea alergiilor alimentare la copii

sursă foto: qbebe.ro

Există o mulțime de studii care dovedesc beneficiile pe care le aduce creșterea copiilor cu animale de companie în casă. De exemplu, animăluțele pot reduce stresul, îi ajută pe copii să se descurce mai bine la școală și îi învață ce înseamnă empatia.

Acum, putem adăuga faptul că animalele de companie pot împiedica copiii să dezvolte alergii alimentare. 

Cât de benefice sunt animalele de companie pentru pitici

Un nou studiu publicat în revista PLOS One a constatat că piticii care au trăit cu o pisică sau un câine în casă au avut un risc cu 13% până la 16% mai mic de a dezvolta toate alergiile alimentare, în comparație cu alții copiii din casele fără animale de companie.

Studiul a analizat date de la peste 65.000 de copii din Japonia și a constatat că acei copiii expuși la pisici au fost mai puțin predispuși să dezvolte alergii la ouă, grâu și soia. Cei expuși la câini au fost mai puțin predispuși să aibă alergii la ouă, lapte și nuci.

Într-un articol publicat de CNN, Dr. Jonathan Bernstein, președintele Academiei Americane de Alergii, Astm și Imunologie, a fost citat spunând: „Este nevoie de o confirmare reală a acestor tipuri de studii, așa că nu mi-aș schimba neapărat stilul de viață pe baza acestor date, dar cu siguranță nu aș scăpa de animalele de companie din casă”.

Animalele de companie ajută la alergiile copiilor

În cazul familiilor care dețin alte animale de companie decât pisicile și câinii, studiul a concluzionat că nu au fost găsite diferențe semnificative în ceea ce privește asocierile dintre expunerea la țestoase sau păsări și incidența oricăror alergii alimentare specifice până la vârsta de 3 ani.

Se estimează că 5,6 milioane de copii cu vârsta sub 18 ani au un fel de alergie alimentară și, cu toate că sunt necesare mai multe date, acest studiu poate ajuta la orientarea cercetărilor viitoare în ceea ce privește prevenirea alergiilor alimentare în copilărie. 

Dr. Bernstein a fost, de asemenea, citat în articolul de mai sus, spunând: „Dacă vă gândiți să aveți un animal și sunteți îngrijorat pentru că aveți alergii… ar putea fi un beneficiu suplimentar pentru a avea un animal, nu doar în ceea ce privește ceea ce face pentru familii și dragostea generală a oamenilor pentru animalele de companie, dar, de asemenea, ar putea fi potențial protector dacă există o expunere timpurie în timpul vieții”, studiu prezentat de pethelfpul.com.