Din cuprinsul articolului
Un nou târg de adopții se va organiza în Capitală, la începutul lunii viitoare, la 1-2 octombrie, între orele 11:00 și 17:00. Se apropie iarna, iar pisicuțele și cățeii vin la eveniment să își găsească cât mai repede un cămin cald, ca să facă față cu brio anotimpului rece care urmează.
Locația în care se va desfășura târgul de adopții este Insula Îngerilor de pe Lacul Morii, sector 6, iar cel mai important aspect este că se va desfășura în cadrul unui super festival de toamnă, care se numește RiseUP Bucharest on the Sky. Acesta este primul festival urban cu baloane de aer cald.
Adopțiile sunt gratuite
Animalele de companie care vor putea fi adoptate în cadrul evenimentului sunt cățeii din centrele de adopții ale Asociației pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), cât și pisici de la asociațiile All Souls Rescue Center și Asociația TNR Capturare Sterilizare Eliberare. Aceștia abia așteaptă să își întâlnească noile familii și parteneri de joacă.
Voluntarii PROEDUS nu vor lipsi de la târg
Un nou târg de adopții urmează să se organizeze în București, după succesul înregistrat cu cel din parcul Herăstrău. La eveniment vor veni și voluntarii PROEDUS, alături de sponsorii campaniei, care au pregătit numeroase cadouri pentru animalele de companie adoptate, cât și pentru oamenii care aleg să le adopte, cum ar fi:
Hrană umedă și uscată, jucărie și castron de la MAXI PET România;
Recompense de la Pedigree România;
Sedințe gratuite de cosmetică canină de la Zen Pet Club;
Medalioane inteligente cu cod QR de la Petradar;
Pachete care conțin: o pungă de cafea boabe Starbucks, un pahar reutilizabil din plastic Starbucks și un card Starbucks Rewards încărcat cu 20 de lei de la Starbucks România;
De asemenea, Tashenka Comfort Zone -Love is spoken here s-a alăturat campaniei ASPA și va oferi adoptatorilor pachete care conțin: o pătură anti-păr, o pernă OS și un voucher în valoare de 50 de lei cu care adoptatorii pot achiziționa produse Tashenka pentru cățeii adoptați.
Un târg de adopții marca ASPA a fost organizat și la începutul acestei luni, la 10 septembrie, în Parcul Regele Mihai I (Herăstrău), eveniment care a înregistrat un mare succes. Au fost prezente, în total 60 de animale, dintre care au fost adoptate 40, concret 23 de de câini de la adăposturile ASPA și 17 pisici de la asociația All Souls Rescue Center.