Din cuprinsul articolului
În cele ce urmează, vă prezentăm povestea celui mai bătrân patruped din lume. În condițiile în care studiile veterinarilor indică faptul că media de viață a unui câine nu depășește pragul de 10 ani, povestea următoare este demnă de Cartea recordurilor.
Bobi, un patruped rasa Rafeiro do Alentejo lusitan deține recordul pentru cel mai bătrân câine din lume. Recordul anterior a fost deținut de Spike, un câine din rasa chihuahua. În vârstă de 30 de ani și 266 de zile, companionul blănos a fost la un pas să ajungă în ”raiul cățeilor”, chiar de la primele zile de viață.
Însă, acum, acesta își duce veacul în Peninsula Iberică mai precis în satul Conquiros din regiunea Leiria, Portugalia. Bobi a făcut primii pași în lumea noastră pe 31 mai 1992 fiind unul dintre cei patru masculi născuți într-o anexă a familiei Costa.
Povestea lui Bobi, cel mai bâtrân câine din lume
Leonel Cota în vârsta de 38 de ani, avea opt ani pe vremea când Bobi era un un”țânc”. Dar, cum în gospodăria familiei erau deja multe animale, tatăl lui Leonel a decis să nu păstreze puiuții, iar lucrurile au început să se complice pentru Bobi.Vă gândiți că familia i-ar fi dat spre adopție, nu!
„Din păcate, la vremea aceea era considerat normal de către persoanele în vârstă care nu puteau avea mai multe animale acasă […] să ducă animalele într-o groapă pentru ca acestea să nu supraviețuiască” povestește proprietarul blănosului.
Pentru a scăpa de pui, părinții lui Leonel au dus o adevărată muncă de supraveghere. Au așteptat până ce cățelușa Gira, mama lui Bobi, și-a lăsat puii singuri, după care i-au înșfăcat de îndată din culcuș. Ceea ce nu au realizat, în graba momentului respectiv, a fost că au lăsat un puiuț în urmă.
Ingenios, Bobi a reușit să se camufleze printre lemne și a fost depistat ceva mai târziu, când acesta a făcut ochi. Între timp, atât cățelușa Gira cât și Leonel actualul proprietar, au tăcut mâlc. Familiei nu i-a rămas decât să îl păstreze.
Întrebarea care ne vine acum în minte: Cum a reușit Bobi să fenteze bătrânețile? Trei decenii calculați în ani ”câinești” nu-s chiar puțini, ba dimpotrivă, am putea spune, dacă ne luăm după legenda celor șapte ani.
Secretul longevității
Însă, longevitatea patrupedului Bobi se datorează mediului pașnic și liniștit, ferit de poluare și de agitația orașului. Cățelul nu a fost niciodată legat. Trăind toată viața lui înconjurat de animale, Bobi este un prieten de nădejde și foarte sociabil. Totuși, anii au trecut peste corpul zvelt și agil, iar privirea a început să-i joace feste.
Adesea, stăpânul îl surprinde ciocnindu-se de tot soiul de obstacole. Nepretențios la mâncare și obișnuit nu neaparat cu hrana pentru câini patrupedul își trăiește bătrânețile odihnindu-se pe unde apucă.
Bobi este un exemplar din rasa Rafeiro do Alentejo a cărei speranță de viață nu trece de 14 ani. În aceste condiții, reprezentanții Guinness World Records i-au atribuit ”sceptrul” de cel mai bătrân câine din toate timpurile. Precedentul record a fost de 29 de ani.